Articolul 13
Art. 13 din DECRET nr. 120 din 11 aprilie 1986 privind acordarea de avansuri băneşti unităţilor agricole de stat şi cooperatiste, membrilor cooperativelor agricole de producţie şi producătorilor agricoli particulari, care contractează livrarea de produse agricole la fondul de stat precum şi acordarea de credite pentru activitatea de producţie
Avansurile bănești se eșalonează pe trimestre și, în cadrul acestora, pe luni, tinindu-se seama de obligația unităților producătoare de a-și acoperi cheltuielile de producție în primul rind din mijloacele proprii, în limitele prevăzute în anexa nr. 2.
În sectorul vegetal la eșalonarea avansurilor se vor avea în vedere perioadele de executare a lucrărilor agricole potrivit tehnologiei de producție specifice fiecărei culturi, încadrarea în costurile de producție stabilită prin normativele financiare aprobate, asigurarea semințelor de calitate, fertilizarea culturilor.
În sectorul zootehnic eșalonarea avansurilor se va face în funcție de efectivele de animale și păsări, pe specii și pe structura de greutate, de perioadele de constituire a stocurilor de furaje și executarea lucrărilor în baza furajera, aprovizionarea cu medicamente și alte materiale, precum și de realizarea producției și a livrărilor la fondul de stat, la termenele prevăzute în contract.
Graficul de eșalonare a avansurilor se stabilește la toate unitățile socialiste odată cu încheierea contractului de livrare a produselor agricole, ca act adițional la contract, în funcție de care banca poate vira, la termenele stabilite, din contul unităților de preluare, sumele cuvenite unităților agricole socialiste și celorlalți producători.