Articolul 6
Art. 6 din DECRET nr. 340 din 17 septembrie 1982 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului industrializarii Lemnului şi Materialelor de Construcţii
- Capitolul 2 Atribuţii
Ministerul Industrializarii Lemnului și Materialelor de Construcții are următoarele atribuții principale:
A. Cu privire la exploatarea masei lemnoase
a) răspunde, împreună cu Ministerul Silviculturii, de amploarea și punerea în valoare a volumului de masa lemnoasă ce urmează a se exploata anual, potrivit amenajamentelor silvice, sarcinilor de plan și reglementărilor legale;
b) organizează și executa exploatarea și darea în producție a masei lemnoase potrivit prevederilor din planurile cincinale și anuale; asigura exploatarea, sortarea și valorificarea superioară a lemnului din speciile indigene de mare valoare economică.
c) răspunde de aplicarea stricta a prevederilor și normelor legale privind regimul de tăiere;
d) acordă prioritate exploatării masei lemnoase doborate de vant sau zapada;
e) asigura, prin organizarea corespunzătoare a activității de producție, protecția pădurilor din zonele limitrofe exploatarilor forestiere;
f) ia măsuri pentru evitarea, sub orice formă, a degradării terenurilor și a fondului forestier pe suprafețele unde executa lucrări de exploatare și construcții forestiere;
g) organizează acțiuni de cooperare cu unitățile agricole cooperatiste pentru exploatarea masei lemnoase, în special a celei rezultate din locuri greu accesibile, precum și pentru executarea altor lucrări;
h) răspunde de exploatarea completa a masei lemnoase, curățirea și eliberarea suprafețelor parchetelor exploatate în termenele stabilite prin autorizațiile de exploatare;
i) asigura curățirea terenurilor exploatate și ia măsuri de predare a acestora unităților silvice, în vederea regenerarii naturale sau artificiale a pădurii.