Articolul 26
Art. 26 din DECRET nr. 340 din 17 septembrie 1982 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului industrializarii Lemnului şi Materialelor de Construcţii
- Capitolul 2 Atribuţii
Ministerul Industrializarii Lemnului și Materialelor de Construcții răspunde de dezvoltarea producției, conform planului național unic de dezvoltare economico-socială, și realizarea prevederilor din programele speciale la grupele de produse din coordonarea sa, în care scop:
a) asigura dezvoltarea în profil teritorial a producției în subramurile industriei materialelor de construcții, pentru reducerea distantelor de transport și a cheltuielilor de aprovizionare;
b) ia măsuri, împreună cu organele de directivare în construcții, pentru asimilarea și introducerea de noi materiale și elemente de construcții cu performanțe ridicate și cu consumjuri energetice și materiale reduse;
c) asigura introducerea tehnologiilor și instalațiilor pentru utilizarea resurselor materiale și energetice recuperabile din procesele tehnologice proprii sau ale altor subramuri, urmărind înlocuirea combustibililor primari superiori cu combustibili solizi și surse noi în procesle de ardere cu flacara indirecta și în procesele de tratare termica;
d) răspunde, împreună cu Ministerul Geologiei, de cercetarea geologica și identificarea de noi rezerve de zăcăminte naturale pentru producția de materiale și agregate minerale pentru construcții, în vederea asigurării continuității producției.