Articolul 11
Art. 11 din REGULAMENT nr. 1 din 13 august 2019 privind includerea entităților în planul de redresare
- Capitolul V Clasificarea și includerea sucursalelor relevante în planul de redresare individual
(1) Instituțiile de credit prevăzute la art. 1 alin. (3) identifică și includ în planul de redresare individual acele sucursale determinate ca fiind sucursale relevante pentru instituția de credit sau pe plan local și precizează informațiile specifice acestor sucursale referitoare la guvernanță, indicatorii, opțiunile și scenariile avute în vedere la elaborarea planului de redresare.
(2) Instituțiile de credit prevăzute la art. 1 alin. (3) desemnează ca relevante pentru acestea orice sucursale care îndeplinesc una sau mai multe dintre următoarele condiții:
a) contribuie în mod substanțial la profitul instituției de credit sau la finanțarea acesteia sau deține o parte importantă a activelor, pasivelor și capitalurilor acesteia;
b) efectuează activități comerciale cheie;
c) îndeplinesc, la nivel central, funcții-cheie operaționale, de gestionare a riscurilor sau administrative;
d) suportă riscuri substanțiale care, într-un scenariu pesimist, ar putea să pună în pericol viabilitatea instituției de credit;
e) nu ar putea fi cedate sau lichidate fără a putea fi exclusă declanșarea unui risc major pentru instituția de credit.
(3) Instituțiile de credit prevăzute la art. 1 alin. (3) desemnează ca relevante pe plan local orice sucursale care, fără a fi relevante pentru instituția de credit, în sensul alin. (2) , sunt relevante pe plan local.
(4) Desemnarea în categoria sucursalelor prevăzute la alin. (3) se realizează pe baza funcțiilor critice îndeplinite, determinate pe baza unei corespondențe dintre liniile de activitate esențiale și funcțiile critice, pe de o parte, și sucursalele care îndeplinesc următoarele condiții:
a) contribuie în mod substanțial la profitul instituției de credit sau la finanțarea acesteia sau dețin o parte importantă a activelor, pasivelor și capitalurilor acesteia;
b) efectuează activități comerciale cheie;
c) îndeplinesc, la nivel central, funcții-cheie operaționale, de gestionare a riscurilor sau administrative;
d) suportă riscuri substanțiale care ar putea, într-un scenariu pesimist, să pună în pericol viabilitatea instituției de credit;
e) nu ar putea fi cedate sau lichidate fără a putea fi exclusă declanșarea unui risc major pentru instituția de credit;
f) sunt importante pentru stabilitatea financiară a statului membru gazdă.
(5) Instituțiile de credit prevăzute la art. 1 alin. (3) desemnează ca sucursale care nu sunt relevante pentru acestea sau pe plan local orice sucursale care nu sunt clasificate în niciuna dintre categoriile menționate la alin. (2) și (3) .