Articolul 4
Art. 4 din ORDONANȚĂ nr. 22 din 27 august 2019 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2016/589 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2016 privind o rețea europeană de servicii de ocupare a forței de muncă (EURES), accesul lucrătorilor la servicii de mobilitate și integrarea mai bună a piețelor forței de muncă și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 492/2011 și (UE) nr. 1.296/2013
(1) Persoanele juridice de drept privat din România care solicită să devină membri EURES sunt admise în această calitate dacă îndeplinesc toate condițiile prevăzute de Regulament, criteriile minime comune stabilite în anexa I la Regulament, precum și următoarele cerințe:
a) au sediul, sunt înregistrate și își desfășoară activitatea pe teritoriul României, au desfășurat activitate cel puțin 2 ani înainte de depunerea cererii de admitere ca membri EURES, au prevăzut ca obiect principal de activitate „Activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă“, cod CAEN 7810, sau „Activități de contractare, pe baze temporare, a personalului“, cod CAEN 7820, și sunt înregistrate la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază își au sediul ca agenți de plasare a forței de muncă în străinătate sau ca furnizori de servicii specializate de plasare a forței de muncă, în condițiile prevăzute de privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, republicată, sau sunt acreditate ca furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, în condițiile prevăzute de a furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, aprobate prin , cu modificările și completările ulterioare, ori sunt acreditate ca agenți de muncă temporară, în condițiile prevăzute de privind condițiile de funcționare, precum și procedura de autorizare a agentului de muncă temporară;
b) dispun de condițiile și dotările necesare pentru buna desfășurare a activității, respectiv de spațiu, personal și echipamente;
c) dețin un site web/portal ori instrumente de tip self-service sau altele asemenea, prin care persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatorii au acces la serviciile oferite și asigură în mod vizibil interoperabilitatea cu portalul EURES, prin intermediul unei legături postate pe site-ul web/portalul administrat;
d) dispun de baze de date privind cererile și ofertele de locuri de muncă în străinătate, ucenicie și stagiu, după caz, informații referitoare la condițiile de ocupare a acestora și la calificările și aptitudinile solicitanților aflați în evidența lor, comunicate Biroului Național de Coordonare EURES din statul de proveniență;
e) furnizează în mod gratuit persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatorilor și/sau lucrătorilor toate serviciile EURES prevăzute de Regulament;
f) fac dovada îndeplinirii obligațiilor de plată datorate potrivit legii;
g) fac dovada că nu se află în situația de insolvență, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, nu au suspendate activitățile prin care asigură acordarea serviciilor EURES sau nu au restricții asupra acestora;
h) fac dovada că nu au fost sancționate contravențional în ultimii 2 ani pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la medierea forței de muncă;
i) fac dovada că au încadrați cel puțin 2 salariați cu contract individual de muncă cu normă întreagă, calificați în domeniul resurselor umane și care cunosc cel puțin o limbă străină de circulație europeană;
j) personalul implicat în managementul, coordonarea și furnizarea de servicii EURES este disponibil pentru a fi calificat și instruit pentru îndeplinirea sarcinilor ce derivă din calitatea de membru EURES.
(2) Persoanele juridice de drept privat care funcționează legal în celelalte state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau în Confederația Elvețiană, care solicită să devină membri EURES, sunt admise în această calitate dacă îndeplinesc toate condițiile prevăzute de Regulament, precum și criteriile minime comune stabilite în anexa I la Regulament.