Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 226 din 30 martie 2000 privind condiţiile şi procedura de propunere de către Consiliul Economic şi Social a candidaţilor în vederea numirii ca asistenţi judiciari
(1) Poate fi propusă pentru numirea ca asistent judiciar persoana care are studii juridice superioare și care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este numai cetățean român cu domiciliul în România și are capacitatea de exercițiu al drepturilor;
b) nu are antecedente penale și se bucura de o buna reputație;
c) cunoaște limba română;
d) este apta din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției.
(2) Îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (1) lit. d) trebuie dovedită cu certificat medical de sănătate, eliberat pe baza constatărilor făcute de o comisie medicală constituită prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății.
(3) Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se face de Consiliul Economic și Social.