Articolul II
Art. II din HOTĂRÂRE nr. 537 din 24 iulie 2019 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 217/2019 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Drum expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente", tronsonul 2, aflate pe raza localităților Bârza, Piatra-Olt, Slătioara și Valea Mare din județul Olt
(1) Se aprobă declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul completat conform art. I pct. 1 , care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Drum Expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente“, tronsonul 2, aflate pe raza localităților Balș, Bârza, Bobicești, Piatra-Olt, Găneasa, Slătioara, Milcov, Slatina și Valea Mare, din județul Olt, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
(2) Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii, potrivit alin. (1) , situate pe raza localităților Balș, Bârza, Bobicești, Piatra-Olt, Găneasa, Slătioara, Milcov, Slatina și Valea Mare, din județul Olt, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în anexa nr. 2 .