Articolul I
Art. I din ORDIN nr. 2.382/C din 7 iunie 2019 privind modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Ministerului Justiției, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 120/C/2011
de organizare și funcționare a Ministerului Justiției, aprobat prin , , cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La va avea următorul cuprins:
2. va avea următorul cuprins:
În vederea exercitării prerogativei ministrului justiției de a sesiza Inspecția Judiciară pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare de către procurori, în cadrul ministerului funcționează Comisia pentru analizarea sesizărilor formulate în materia răspunderii disciplinare a procurorilor, denumită în continuare Comisia.
3. La va avea următorul cuprins:
(1) În cazul în care un membru al Comisiei este soț, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu persoana care a formulat sesizarea, cu procurorul în privința căruia s-a formulat sesizarea disciplinară ori în cazul în care are un interes cu privire la aceștia ori cu privire la sesizarea cercetată, acesta nu participă la soluționarea lucrării respective, urmând a fi înlocuit cu unul dintre membrii supleanți.
4. La va avea următorul cuprins:
(1) Sesizările formulate în materia răspunderii disciplinare a procurorilor trebuie să cuprindă următoarele mențiuni:
5. La va avea următorul cuprins:
(3) Dacă sesizarea nu conține elementele prevăzute la alin. (1) sau, după caz, din conținutul acesteia nu rezultă indicii privind săvârșirea unei abateri disciplinare, lucrarea se clasează, Comisia urmând a informa, după caz, persoana care a formulat sesizarea în termen de 30 de zile de la înregistrare.
6. La va avea următorul cuprins:
(5) Dacă în cuprinsul sesizării nu sunt relevate aspecte din domeniul răspunderii disciplinare a procurorilor, aceasta va fi soluționată ca o petiție în cadrul Serviciul comunicare și relații publice, în baza atribuțiilor acestui compartiment.
7. La va avea următorul cuprins:
I. La momentul repartizării sesizării adresate ministrului justiției în materia răspunderii disciplinare a procurorilor:
8. La vor avea următorul cuprins:
b) formularea unei propuneri către ministrul justiției având ca obiect sesizarea Inspecției Judiciare pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare de către procurori ori clasarea sesizării, în condițiile art. 47^4 alin. (3);
c) formularea și transmiterea unei solicitări către Inspecția Judiciară pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare de către procurori, din dispoziția ministrului justiției;
d) formularea și transmiterea răspunsului către persoana care a formulat sesizarea. Comunicarea răspunsului către persoana care a formulat sesizarea se face de către Serviciul comunicare și relații publice, sub semnătura șefului acestui compartiment.
9. La vor avea următorul cuprins:
b) formularea și transmiterea propunerii către ministrul justiției de contestare în condițiile legii a rezoluției de clasare emise de către inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare în urma verificării prealabile efectuate;
c) exercitarea căilor de atac împotriva rezoluției de clasare, din dispoziția ministrului justiției;
d) formularea și transmiterea răspunsului persoanei care a formulat sesizarea. Comunicarea răspunsului către persoana care a formulat sesizarea se face de către Serviciul comunicare și relații publice, sub semnătura șefului acestui compartiment.
10. La va avea următorul cuprins:
III. La momentul primirii rezultatului cercetării disciplinare comunicat ministrului justiției de Inspecția Judiciară:
a) analizarea rezultatului cercetării disciplinare;
b) formularea și transmiterea propunerii către ministrul justiției de contestare în condițiile legii a rezoluției de respingere a sesizării emise de către inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare în urma cercetării disciplinare efectuate;
c) exercitarea căilor de atac împotriva rezoluției de respingere a sesizării, din dispoziția ministrului justiției;
d) formularea și transmiterea răspunsului persoanei care a formulat sesizarea. Comunicarea răspunsului către persoana care a formulat sesizarea se face de către Serviciul de comunicare și relații publice, sub semnătura șefului acestui compartiment.
11. La se abrogă.
12. se abrogă.