Începe proba gratuită

LEGE nr. 5 din 6 iulie 1978 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat, precum şi la funcţionarea acestora pe baza autoconducerii muncitoresti şi autogestiunii economico-financiare

Articolul 73

Articolul 73

Art. 73 din LEGE nr. 5 din 6 iulie 1978 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat, precum şi la funcţionarea acestora pe baza autoconducerii muncitoresti şi autogestiunii economico-financiare

  1. Capitolul 3 Conducerea unităţilor economice
  2. Secţiunea a IV-a Adunarea generală a oamenilor muncii

Adunările generale pe centrale și întreprinderi exercita controlul asupra activității consiliilor oamenilor muncii ale acestora.

În cazul în care adunarea generală considera ca nesatisfacatoare activitatea consiliului oamenilor muncii sau a unor membri ai acestuia, conducerea organului căruia îi este subordonata unitatea respectiva este obligată sa analizeze cauzele și în termen de 15 zile sa ia măsurile necesare care pot ajunge pînă la înlocuirea acelor membri care au desfășurat o activitate necorespunzătoare, informind consiliile unităților în subordine și oamenii muncii asupra măsurilor luate.