Articolul 49
Art. 49 din LEGE nr. 5 din 6 iulie 1978 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat, precum şi la funcţionarea acestora pe baza autoconducerii muncitoresti şi autogestiunii economico-financiare
- Capitolul 3 Conducerea unităţilor economice
- Secţiunea a II-a Organizarea şi funcţionarea consiliului oamenilor muncii la centrale
Biroul executiv al consiliului oamenilor muncii se compune din 7 pînă la 13 membri și este alcătuit din directorul general care îndeplinește funcția de președinte, directorii centralei, alte cadre de conducere și specialiști din cadrul acesteia, precum și președintele comisiei organizațiilor sindicale din unitățile centralei. Numărul membrilor biroului executiv se stabilește de adunarea generală a oamenilor muncii, iar componenta nominală a acestuia, de către consiliul oamenilor muncii al centralei.