Începe proba gratuită

LEGE nr. 5 din 6 iulie 1978 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat, precum şi la funcţionarea acestora pe baza autoconducerii muncitoresti şi autogestiunii economico-financiare

Articolul 39

Articolul 39

Art. 39 din LEGE nr. 5 din 6 iulie 1978 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat, precum şi la funcţionarea acestora pe baza autoconducerii muncitoresti şi autogestiunii economico-financiare

  1. Capitolul 3 Conducerea unităţilor economice
  2. Secţiunea I Organizarea şi funcţionarea consiliului oamenilor muncii la întreprinderi

Biroul executiv al consiliului oamenilor muncii are următoarele atribuții principale:

a) organizează și urmărește îndeplinirea sarcinilor de plan pe întreprindere, secții, ateliere și alte sectoare de activitate; aproba defalcarea pe luni a indicatorilor de plan trimestriali și stabilește măsuri pentru folosirea deplina a capacităților de producție, utilizarea rațională a forței de muncă și a timpului de lucru;

b) stabilește măsurile tehnice și organizatorice și asigura aplicarea acestora în vederea realizării sarcinilor de plan, mobilizării tuturor rezervelor și valorificării superioare a potențialului economic și tehnic al întreprinderii;

c) stabilește măsuri pentru încheierea la timp a contractelor economice și asigura livrarea produselor la termenele prevăzute în contracte;

d) stabilește măsuri pentru aprovizionarea cu materiile prime și materialele necesare, înainte de începerea procesului de producție;

e) analizează și ia măsuri pentru îndeplinirea ritmica a planului de export-import, respectarea termenelor de livrare și a altor obligații prevăzute în contracte, ridicarea eficientei activității de comerț exterior;

f) analizează periodic activitatea desfășurată pentru asigurarea calității produselor; ia măsuri pentru menținerea în fabricație numai a produselor cu parametri tehnici și calitativi superiori, modernizarea produselor existente, asimilarea de produse și tehnologii noi, introducerea rapida în producție a cercetărilor încheiate; urmărește valorificarea completa a materiilor și materialelor refolosibile rezultate din procesul de producție, de către secțiile și atelierele înființate pentru producția bunurilor de larg consum;

g) aproba balamale materiale pentru care îndeplinește funcția de coordonator; aproba normele de consum de materii prime, materiale și combustibili pentru activitățile la care nu sînt întocmite norme departamentale sau cu caracter republican;

h) modifica - în cazuri justificate - sarcinile de plan anuale și trimestriale ale secțiilor, atelierelor și altor unități de producție cu respectarea nivelului indicatorilor aprobați pe total întreprindere, pe an și trimestre, precum și a obligațiilor rezultate din contractele economice încheiate;

i) aproba, în limitele stabilite de lege, documentațiile tehnico-economice și achiziționarea utilajelor pentru investițiile prevăzute în plan; aproba achiziționarea utilajelor care sînt cuprinse global în planul de investiții și nu figurează în cadrul unui deviz general;

j) numește, potrivit legii, comisia de recepție a obiectivelor de investiții, potrivit competentelor de aprobare a investițiilor; aproba punerea în funcțiune și măsurile pentru realizarea indicatorilor tehnico-economici la investițiile din competența sa de aprobare;

k) stabilește măsuri pentru organizarea științifică a producției și a muncii și asigura acestei activități un caracter continuu și sistematic; adopta programul de studii de perfecționare a organizării și conducerii și asigura îndeplinirea acestuia;

l) în unitățile comerciale precum și în cele care prestează servicii pentru populație, analizează și adopta măsuri pentru îmbunătățirea aprovizionarii populației, realizarea planului de desfacere și prestări de servicii pentru populație, a planului de încasări în numerar, reducerea cheltuielilor de circulație, folosirea mai eficienta a bazei tehnico-materiale a comerțului și prestărilor de servicii, introducerea și extinderea formelor moderne de servire, diversificare a rețelei, organizarea acțiunilor de reclama și publicitate comercială, valorificarea eficienta și în mod gospodăresc a fondului de marfa și a materiilor prime;

m) analizează modul cum se realizează gestionarea bunurilor materiale, ia măsuri pentru asigurarea integrității patrimoniului unității respective și stabilește măsuri, în limita competentelor legale, pentru recuperarea pagubelor aduse avutului obștesc;

n) aproba volumul total al cheltuielilor ce se pot face pe seama costurilor de producție pentru acțiuni de publicitate și reclama; aproba scăderea din gestiune a lipsurilor de valori materiale constatate la inventariere peste normele legale și trecerea acestora pe costurile de producție în cazurile cînd lipsurile nu se datoresc culpei unei persoane fizice, precum și a altor pagube, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale;

o) stabilește, cu acordul beneficiarului, prețuri și tarife la produsele și serviciile din competența întreprinderii, precum și adaosuri sau bonificatii, potrivit reglementărilor legale;

p) aproba, potrivit legii, retributia tarifara de încadrare și celelalte drepturi de retribuire a muncii cuvenite personalului muncitor din întreprindere; nominalizeaza personalul care poate beneficia de sporuri pentru condiții deosebite și încadrarea în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, sporuri de șantier, în limita criteriilor aprobate de organul ierarhic superior; aproba promovarea în trepte și gradatii a personalului unității și reducerea vechimii minime necesare pentru promovare, potrivit reglementărilor legale;

r) aproba încadrarea și eliberarea din funcție a cadrelor de conducere care nu au fost prevăzute la art. 37 lit. i), cu acordul organelor interesate; aproba transferul în interesul serviciului fără avizul organului ierarhic superior pentru personalul de execuție din întreprindere; pentru personalul de specialitate cu pregătire superioară din învățămînt, sănătate sau din alte ramuri ale economiei la care legea de domeniu prevede avizul ministerului coordonator, transferul în interesul serviciului se va face cu acest aviz;

s) aplica sancțiunile disciplinare, în condițiile și cazurile prevăzute de lege, cadrelor de conducere ale uzinelor, fabricilor, exploatarilor, grupurilor de santiere și altor unități similare, precum și sefilor de secții și servicii;

s) aproba, cu confirmarea organului ierarhic superior, indicatorii de plan pentru acordarea retributiei personalului muncitor la care nu au fost stabiliți asemenea indicatori;

t) aproba, cu acordul organului sindical din întreprindere, normele și normativele de muncă locale;

t) ia măsuri pentru aplicarea corespunzătoare a normelor de protecție a muncii, de combatere a poluarii mediului înconjurător, de prevenire și stingere a incendiilor; stabilește măsuri pentru îmbunătățirea continua a condițiilor de muncă, eliminarea noxelor, astfel încît să se evite la maximum posibil prestarea de munci grele și în condiții vătămătoare;

u) asigura, potrivit prevederilor legale, condiții pentru funcționarea corespunzătoare a cantinelor și realizarea acțiunilor cu caracter social-cultural pentru oamenii muncii din unitate;

v) analizează și ia măsuri pentru integrarea socio-profesională a tinerilor absolvenți ai diferitelor forme de pregătire profesională și a absolvenților învățămîntului superior aflați în perioada de stagiu;

x) prezintă rapoarte în fața consiliului oamenilor muncii asupra modului în care au fost aduse la îndeplinire hotărîrile luate;

y) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege și însărcinări stabilite de consiliul oamenilor muncii al întreprinderii.