Articolul 30
Art. 30 din LEGE nr. 5 din 6 iulie 1978 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat, precum şi la funcţionarea acestora pe baza autoconducerii muncitoresti şi autogestiunii economico-financiare
- Capitolul 2 Organizarea şi funcţionarea centralelor
În domeniul comercial, centrala are următoarele atribuții principale:
A. Aprovizionarea tehnico-materială
a) asigura elaborarea programelor de aprovizionare tehnico-materială care cuprind necesarul din țara și din import, furnizorii și termenele de livrare, cu respectarea normelor și normativelor de consum și de stoc aprobate și folosirea cu maxima eficienta a tuturor resurselor materiale; elaborează programele de aprovizionare tehnico-materială pentru desfășurarea activității întreprinderilor care nu sînt în funcțiune în perioada de elaborare a planului;
b) asigura, potrivit destinațiilor din balante; baza materială necesară pentru desfășurarea ritmica a procesului de producție la unitățile subordonate; sprijină și urmărește încheierea de către întreprinderile subordonate a contractelor de aprovizionare tehnico-materială pe întreaga perioadă de 5 ani, precum și pe alte durate prevăzute de lege; urmărește stabilirea de relații contractuale, de regula, cu furnizorii traditionali, cu respectarea indicatorilor de optimizare a transporturilor și calculelor de zonare a aprovizionarii;
c) contractează cu întreprinderile furnizoare materiile prime, materialele, combustibilii și energia necesară pentru desfășurarea activității unităților noi nepuse în funcțiune în perioada de elaborare a planului, precum și pentru produsele a căror aprovizionare se asigura de către centrala;
d) asigura dimensionarea corespunzătoare a stocurilor, luînd măsuri pentru stabilirea normelor de stoc pentru materii prime, materiale și combustibili; ia măsuri pentru preintimpinarea formării de stocuri supranormative și pentru lichidarea celor existente; aproba normele de stoc care sînt în competența sa; asigura redistribuirea între întreprinderile subordonate, unitățile componente, precum și la alte unități, a stocurilor supranormative și a celor disponibile pentru reintroducerea lor în circuitul economic;
e) urmărește modul în care întreprinderile subordonate și unitățile componente încheie contractele și realizează aprovizionarea tehnico-materială pentru produsele lăsate în competența lor; soluționează litigiile precontractuale dintre întreprinderile subordonate;
f) organizează, după caz, depozite proprii de aprovizionare.
B. Desfacere
a) asigura contractarea producției stabilite prin planul cincinal, pe întreaga perioadă de 5 ani, în conformitate cu destinatiile din balantele materiale, urmărind încheierea de contracte ferme pentru consumul intern, precum și de contracte ferme, contracte-cadru, ori alte convenții pentru produsele destinate exportului; încheie contracte de desfacere a producției pentru unitățile noi nepuse în funcțiune în perioada de elaborare a planului;
b) adapteaza și detaliază, dacă este necesar, prin planurile anuale, prevederile din contractele încheiate pe perioade de pînă la 5 ani;
c) încheie contracte pe termen lung, pe durate mai mari de 5 ani, pe baza orientarilor și prognozelor de dezvoltare în perspectiva a ramurii și subramurii pe care le coordonează și a acordurilor de colaborare cu alte tari, îndeosebi pentru livrările ce se efectuează în cadrul acțiunilor de cooperare internationala pentru mașini, instalații și utilaje cu ciclu lung de fabricație;
d) întocmește balante pentru planurile cincinale și anuale la produsele la care este coordonator de balanța, cu obligația de a asigura acoperirea necesarului justificat al economiei, folosind resursele proprii, ale celorlalți furnizori, precum și cele provenite din import; colaborează cu alte centrale și unități furnizoare și beneficiare și cu organele ierarhic superioare ale acestora la stabilirea celor mai eficiente soluții de echilibrare a balanței materiale; asigura dimensionarea judicioasă a stocurilor, încadrarea consumurilor în normele și normativele stabilite, extinderea folosirii inlocuitorilor și a materiilor prime și materialelor din țara, luînd sau propunind măsuri pentru intensificarea fabricării acestora; înscrie în balante rezerve de plan corespunzătoare în scopul desfășurării ritmice a procesului de producție și realizării sarcinilor de plan și dispune utilizarea lor potrivit competentelor ce-i revin; asigura optimizarea transportului pentru produsele la care este coordonator de balanța;
e) stabilește nomenclatorul produselor care se contractează și se desfac de către centrala și al celor ce se desfac de întreprinderile subordonate; stabilește relații directe cu beneficiarii pentru constituirea portofoliului de comenzi și determinarea altor elemente utile încheierii contractelor economice; ia măsuri pentru preluarea în execuție a tuturor contractelor și comenzilor care corespund necesităților economiei naționale, acționează pentru întărirea disciplinei contractuale, respectarea integrală a obligațiilor asumate de unitățile subordonate, accelerarea vitezei de rotație a mijloacelor circulante, precum și pentru utilizarea cu maximum de eficienta a fondurilor materiale și bănești;
f) elaborează împreună cu ceilalți producători și difuzează cataloage comerciale cuprinzînd produsele realizate de întreprinderile subordonate și unitățile componente, cu indicarea tuturor elementelor necesare stabilirii relațiilor contractuale, inclusiv cele pentru care îi revine sarcina de coordonator de balanța; revizuieste și imbunatateste anual cataloagele elaborate;
g) organizează prospectarea pieței interne în vederea cunoașterii necesităților de consum; asigura reclama și prezentarea produselor; organizează și, după caz, participa la tîrguri, expoziții, demonstratii practice pentru produsele la care este coordonator sau care se realizează de întreprinderile subordonate și unitățile componente; întocmește albume și prospecte cuprinzînd caracteristicile calitative și domeniile de utilizare a produselor din profilul lor și ia măsuri pentru difuzarea larga a acestora;
h) îndeplinește, potrivit legii, funcția de furnizor general pentru livrările de instalații complexe;
i) organizează, după caz, depozite de desfacere sau magazine proprii de prezentare și vînzare în țara, "service-uri", precum și vinzari în consignație;
j) asigura rezolvarea reclamatiilor referitoare la calitate, cantitate, ambalaje, termene de livrare sau alte clauze prevăzute în contractele interne.
C. Comerț exterior și cooperare economică internationala
a) elaborează planurile de export, import și cooperare economică internationala pe baza studiilor proprii și a propunerilor primite de la întreprinderile subordonate; defalca indicatorii de plan aprobați pe unitățile subordonate;
b) elaborează și răspunde de îndeplinirea balanței comerciale; întreprinderile de comerț exterior sînt obligate să asigure, în condițiile legii, contractarea mărfurilor la export;
c) asigura contractarea întregului fond de marfa destinat exportului;
d) organizează și urmărește realizarea în unitățile de producție a mărfurilor destinate exportului, în conformitate cu termenele și clauzele din contractele încheiate; răspunde de îndeplinirea integrală a planului de livrări de mărfuri la export al centralei în eșalonarea lunară și trimestriala stabilită și de creșterea eficientei financiar-valutare a operațiunilor de comerț exterior;
e) propune organului ierarhic superior fondurile valutare necesare importurilor și după aprobare ia măsuri pentru utilizarea lor în stricta concordanta cu necesitățile obiective ale întreprinderilor subordonate și unităților componente; elaborează fișele tehnice pentru importul de producție și investiții și asigura contractarea din timp și livrarea la termen a produselor din import prin întreprinderile de comerț exterior specializate; asigura aprovizionarea întreprinderilor subordonate și a unităților componente cu produse din import;
f) participa, alături de întreprinderile specializate de comerț exterior, la prospectarea pieței externe, la negocierea și contractarea produselor;
g) organizează și urmărește îmbunătățirea structurii sortimentale și a calității produselor livrate la export;
h) încheie contracte cu Banca Română de Comerț Exterior pentru obținerea de credite în valută;
i) asigura rezolvarea reclamatiilor, referitoare la calitate, cantitate, ambalaje, termene de livrare sau alte condiții prevăzute în contractele externe;
j) centrala participa la cooperarea în producție cu firme și organizații din străinătate, direct - dacă este autorizata în acest scop - sau prin întreprinderi de comerț exterior; poate iniția, trata și încheia, în limita competentelor ce-i revin, acțiuni de cooperare, inclusiv participarea la înființarea de societăți mixte pentru: asigurarea cu materii prime și alte produse de importanța economică ridicată; lărgirea exportului de instalații, mașini, utilaje și alte produse cu înalt grad de prelucrare și competitivitate pe piața mondială; acordarea de asistența tehnica sau de specialitate; extinderea, modernizarea și reutilarea unor obiective existente; utilizarea cît mai rațională a mijloacelor valutare destinate importurilor; accelerarea introducerii în producție a unor tehnologii moderne, ridicarea nivelului tehnic calitativ al producției și serviciilor, precum și asigurarea unei înalte productivitati a muncii;
k) îndeplinește, potrivit legii, funcția de furnizor general extern;
l) îndeplinește, de asemenea, și alte atribuții stabilite de lege în domeniul contractelor economice, al activității de comerț exterior și de cooperare economică internationala, precum și alte reglementări din acest domeniu.