Articolul 29
Art. 29 din LEGE nr. 5 din 6 iulie 1978 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat, precum şi la funcţionarea acestora pe baza autoconducerii muncitoresti şi autogestiunii economico-financiare
- Capitolul 2 Organizarea şi funcţionarea centralelor
În domeniul producției, centrala are următoarele atribuții principale:
a) asigură realizarea ritmica a planului de producție de către unitățile componente în condiții de eficienta economică ridicată;
b) elaborează documentația de pregătire tehnologică a producției pentru procese tehnologice tipizate, precum și programele de fabricație pentru întreprinderile subordonate și unitățile componente pentru care aceste activități se executa centralizat;
c) asigura reducerea continua a consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibili și energia; verifica bilanțurile energetice și urmărește aplicarea măsurilor de economisire a carburantilor și energiei rezultate din acestea;
d) organizează și urmărește aplicarea metodelor moderne de pregătire-programare-lansare și urmărire a producției în vederea utilizării rationale a capacităților de producție și a forței de muncă;
e) stabilește planul de cooperare în producție pentru întreprinderile subordonate și unitățile componente; urmărește și ia măsuri pentru îndeplinirea integrală a acestuia; asigura cooperarea fără producție cu alte centrale;
f) organizează și controlează activitatea de exploatare, întreținere și reparare a utilajelor și instalațiilor, a aparatelor de măsura și control, de producție a sculelor, dispozitivelor și verificatoarelor, precum și a pieselor de schimb pentru utilajele proprii, activitatea de metrologie, precum și alte activități de producție auxiliara sau de prestații prin care să asigure deservirea întreprinderilor subordonate și unităților componente; planifica reparațiile capitale ale mijloacelor fixe și asigura menținerea lor în funcție pe toată durata de serviciu;
g) organizează și îndrumă desfășurarea activității de control tehnic de calitate;
h) stabilește măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor de muncă și a imbolnavirilor profesionale, ținînd seama de condițiile specifice din unități; asigura aplicarea măsurilor pentru prevenirea și stingerea incendiilor, combaterea poluarii mediului înconjurător, pentru epurarea și protecția calității apelor;
i) asigura utilizarea integrală și cu maximum de eficienta a capacităților de producție, atingerea în termenele planificate a parametrilor proiectati la noile capacități de producție; ia măsuri pentru realizarea unei producții superioare la 1.000 lei fonduri fixe;
j) îndeplinește, de asemenea, și alte atribuții stabilite prin lege în domeniul producției, al folosirii mijloacelor fixe, al calității produselor și altor activități similare.