Articolul 96
Art. 96 din REGULAMENT nr. 5 din 6 iunie 2019 privind reglementarea unor dispoziții referitoare la prestarea serviciilor și activităților de investiții conform Legii nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare
- Titlul II Societățile de servicii de investiții financiare
- Capitolul VII Tranzacții în marjă, acordarea de credite și împrumutul de instrumente financiare, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 126/2018
- Secţiunea a 4-a Împrumutul de instrumente financiare
(1) Acordarea cu împrumut de către S.S.I.F. a instrumentelor financiare se realizează cu respectarea dispozițiilor prezentului capitol.
(2) Pot face obiectul împrumutului acordat de S.S.I.F. următoarele instrumente financiare:
a) cele deținute de S.S.I.F. în contul propriu;
b) cele luate cu împrumut de S.S.I.F. de la o altă S.S.I.F. sau instituție de credit care prestează servicii de investiții;
c) cele aparținând clienților S.S.I.F. și care sunt luate cu împrumut de S.S.I.F. de la aceștia, în baza contractului încheiat între cele două părți;
d) cele aparținând clienților altei S.S.I.F. și care sunt luate cu împrumut de S.S.I.F. de la aceștia, în baza contractului încheiat între cele două părți.
(3) S.S.I.F. poate acționa în calitate de agent în operațiunile de împrumut pentru instrumentele financiare luate sau acordate cu împrumut de clienții acelei S.S.I.F. de la, respectiv către:
a) alți clienți ai aceleiași S.S.I.F.;
b) alte S.S.I.F.;
c) clienții altei S.S.I.F.
(4) În situațiile în care acționează în calitate de agent în operațiunile de împrumut, S.S.I.F. efectuează următoarele:
a) intermediază împrumutul de instrumente financiare prin:
1. încheierea contractului în numele și pe contul clientului, în conformitate cu mandatul și instrucțiunile clientului respectiv; sau
2. încheierea contractelor cu fiecare parte implicată în operațiunea de împrumut;
b) efectuează transferurile de instrumente financiare care fac obiectul împrumutului, în baza unor instrucțiuni de transfer transmise depozitarului central, în conformitate cu reglementările depozitarului central;
(la 02-05-2022, Litera b) din Alineatul (4), Articolul 96, Sectiunea a 4-a, Capitolul VII, Titlul II a fost modificată de )
c) gestionează garanțiile aferente împrumutului;
d) transmite rapoarte fiecărui client pentru toate operațiunile efectuate pe contul acestuia.