Articolul 93
Art. 93 din REGULAMENT nr. 5 din 6 iunie 2019 privind reglementarea unor dispoziții referitoare la prestarea serviciilor și activităților de investiții conform Legii nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare
- Titlul II Societățile de servicii de investiții financiare
- Capitolul VII Tranzacții în marjă, acordarea de credite și împrumutul de instrumente financiare, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 126/2018
- Secţiunea a 3-a Vânzarea în lipsă a instrumentelor financiare
(1) Înainte de efectuarea unei vânzări în lipsă în baza unui împrumut acordat sau intermediat de către S.S.I.F., fiecare client trebuie să își deschidă un cont de marjă la respectiva S.S.I.F.
(2) Tranzacțiile de vânzare în lipsă cu acțiuni admise la tranzacționare pe o/un piață reglementată/sistem multilateral de tranzacționare din România se efectuează cu luarea în considerare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 236/2012 și ale reglementărilor emise în aplicarea acestuia.
(3) Tranzacțiile de vânzare în lipsă cu instrumente financiare, altele decât cele prevăzute la alin. (2) , admise la tranzacționare pe o/un piață reglementată/sistem multilateral de tranzacționare din România se efectuează cu respectarea prevederilor art. 12 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul (UE) nr. 236/2012 și ale reglementărilor emise în aplicarea acestuia.