Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 5 din 6 iunie 2019 privind reglementarea unor dispoziții referitoare la prestarea serviciilor și activităților de investiții conform Legii nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare

Articolul 29

Articolul 29

Art. 29 din REGULAMENT nr. 5 din 6 iunie 2019 privind reglementarea unor dispoziții referitoare la prestarea serviciilor și activităților de investiții conform Legii nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare

  1. Titlul II Societățile de servicii de investiții financiare
  2. Capitolul III Cerințe organizatorice și reguli de conduită
  3. Secţiunea 1 Cerințe organizatorice

(1) În situația în care persoana care îndeplinește funcția de conformitate ia cunoștință în timpul activității, fie ca urmare a propriilor investigații, fie ca urmare a unei notificări primite în acest sens, de eventualele încălcări ale regimului juridic aplicabil pieței de capital, inclusiv ale procedurilor interne ale societății, aceasta are obligația să informeze organul de conducere și auditorii interni ai S.S.I.F.

(2) În cazul constatării unor încălcări ale legislației aplicabile care se pot încadra în categoria contravențiilor sau faptelor penale prevăzute de legislația în vigoare, organul de conducere și auditorii interni ai S.S.I.F. notifică A.S.F. și entitățile pieței de capital implicate:

a) situația constatată de persoana care îndeplinește funcția de conformitate, până cel târziu la sfârșitul următoarei zile lucrătoare de la data notificării;

b) măsurile adoptate de organul de conducere, în termen de cel mult 7 zile de la informarea organului de conducere de către persoana care îndeplinește funcția de conformitate.