Articolul 20
Art. 20 din REGULAMENT nr. 5 din 6 iunie 2019 privind reglementarea unor dispoziții referitoare la prestarea serviciilor și activităților de investiții conform Legii nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare
- Titlul II Societățile de servicii de investiții financiare
- Capitolul III Cerințe organizatorice și reguli de conduită
- Secţiunea 1 Cerințe organizatorice
(1) Organizarea internă a S.S.I.F. trebuie să fie astfel concepută încât să asigure următoarele cerințe minime:
a) departamentele de specialitate și personalul implicat să păstreze confidențialitatea oricărei informații de care iau cunoștință în cursul activității, în special informațiile care nu au devenit încă publice și care ar putea influența prețul de tranzacționare pe piață;
b) oricare dintre informațiile prevăzute la lit. a) să nu fie folosite în tranzacțiile efectuate de către S.S.I.F. în contul propriu, în contul persoanelor relevante sau în contul unor terți ori clienți interesați;
c) mecanisme de securitate și control ale sistemelor informatice pentru asigurarea confidențialității și păstrării în siguranță a datelor și informațiilor stocate, a fișierelor și bazelor de date, precum și respectarea cerințelor legale privind datele cu caracter personal;
d) alocarea unor coduri și/sau parole personale de acces, netransferabile, fiecărei categorii de salariați și personalului de conducere.
(2) În situația în care conflictele de interese nu pot fi evitate sau gestionate conform politicii interne independente, S.S.I.F. nu trebuie să presteze servicii de investiții în calitate de contraparte a clientului sau în numele clientului față de care se află, direct sau indirect, într-un conflict de interese, luându-se în considerare inclusiv interesele ce derivă din tranzacții în cadrul grupului din care face parte, decât dacă a dezvăluit, în prealabil, clientului natura și întinderea interesului său, în conformitate cu prevederile și numai în situația în care clientul a fost de acord să încheie o tranzacție în condițiile prezentate. Acordul clientului trebuie înregistrat de către S.S.I.F. pe un suport durabil.