Articolul 100
Art. 100 din REGULAMENT nr. 5 din 6 iunie 2019 privind reglementarea unor dispoziții referitoare la prestarea serviciilor și activităților de investiții conform Legii nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare
- Titlul II Societățile de servicii de investiții financiare
- Capitolul VII Tranzacții în marjă, acordarea de credite și împrumutul de instrumente financiare, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 126/2018
- Secţiunea a 4-a Împrumutul de instrumente financiare
(1) S.S.I.F. care nu acționează în calitate de agent va înregistra în contul de marjă propriu toate operațiunile de luare cu împrumut de instrumente financiare și va constitui marjă pentru aceste operațiuni. Valoarea cerințelor de marjă pentru instrumentele financiare luate cu împrumut de S.S.I.F. va fi stabilită de comun acord de către părți în cadrul contractului încheiat, iar aceste cerințe de marjă nu pot să fie mai mici decât cea mai redusă cerință de marjă stabilită pentru clienții săi.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, și în cazurile în care S.S.I.F. ia cu împrumut instrumente financiare de la o altă S.S.I.F.
(3) Pe parcursul perioadei de împrumut, dacă societatea emitentă distribuie dividende sau dobândă pentru instrumentele financiare date cu împrumut, la data încasării acestora, plata respectivă trebuie făcută de către debitor către creditor.