Începe proba gratuită

LEGE nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din LEGE nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații

  1. Capitolul I Coordonarea, controlul și atribuțiile

În vederea stabilirii existenței amenințărilor la adresa securității naționale, prevăzute la privind siguranța națională a României, cu modificările ulterioare, serviciile de informații pot efectua, cu respectarea legii, verificări prin:

a) solicitarea și obținerea de obiecte, înscrisuri sau relații oficiale de la autorități sau instituții publice, respectiv solicitarea de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice;

b) consultarea de specialiști ori experți;

c) primirea de sesizări sau note de relații;

d) fixarea unor momente operative prin fotografiere, filmare ori prin alte mijloace tehnice sau constatări personale, cu privire la activități publice desfășurate în locuri publice, dacă nu este efectuată sistematic;

e) obținerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, altele decât conținutul acestora, și reținute de către aceștia potrivit legii.

Serviciul Român de Informații efectuează prin laboratoare de specialitate și specialiști proprii constatări dispuse sau solicitate în condițiile legii.

(la 01-02-2014, Art. 9 a fost modificat de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 01.02.2014

    Modificare

    LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013

    (la 01-02-2014, Art. 9 a fost modificat de pct. 1 al art. 30 din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )

    Vezi actul modificator