Articolul 23
Art. 23 din LEGE nr. 74 din 25 aprilie 2019 privind gestionarea siturilor potențial contaminate și a celor contaminate
- Capitolul VII Investigarea detaliată și evaluarea riscului asupra mediului
Deținătorul unui sit potențial contaminat sau operatorul economic care își desfășoară activitatea pe un sit potențial contaminat este obligat să realizeze investigarea detaliată și evaluarea riscului în următoarele cazuri:
a) dacă rezultatele raportului de investigare preliminară indică necesitatea efectuării etapei de investigare detaliată și evaluare a riscului sitului potențial contaminat;
b) dacă utilizarea prezentă sau viitoare a sitului potențial contaminat este pentru o folosință sensibilă;
c) dacă un teren a fost ocupat anterior de un depozit de deșeuri, închis și monitorizat postînchidere în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind depozitarea deșeurilor;
d) la solicitarea autorității competente pentru protecția mediului;
e) la producerea accidentelor care conduc la contaminarea mediului, după îndepărtarea sursei și poluanților deversați.