Articolul 8
Efectele încălcării cerințelor legale de constituire a societății mutuale
Art. 8 din LEGE nr. 71 din 22 aprilie 2019 privind societățile mutuale de asigurare și pentru modificarea și completarea unor acte normative
- Capitolul II Constituirea și organizarea societăților mutuale
- Secţiunea 1 Scopul, constituirea și principii generale privind organizarea societăților mutuale
(1) Când actul constitutiv nu cuprinde mențiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziție imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerință legală pentru constituirea societății mutuale, directorul oficiului registrului comerțului, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenție, respinge, prin rezoluție, motivat, cererea de înregistrare, în afară de cazul în care membrii înlătură asemenea neregularități; directorul oficiului registrului comerțului ia act în rezoluție de regularizările efectuate.
(2) În cazul unor neregularități constatate după înregistrare, societatea mutuală ia măsuri pentru înlăturarea acestora în cel mult 10 zile de la data constatării acelor neregularități.
(3) Dacă societatea mutuală nu se conformează obligației prevăzute la alin. (2) , orice persoană interesată poate cere tribunalului de la sediul societății mutuale să oblige organele societății mutuale să le regularizeze, sub sancțiunea plății de daune-interese potrivit dreptului comun.