Începe proba gratuită

LEGE nr. 62 din 15 aprilie 2019 privind activitatea consulară

Articolul 44

Articolul 44

Art. 44 din LEGE nr. 62 din 15 aprilie 2019 privind activitatea consulară

  1. Capitolul IV Funcții consulare
  2. Secţiunea a 3-a Protecția consulară acordată cetățenilor români

În situațiile deosebite prevăzute la art. 41 alin. (2) lit. b) , acțiunile prin care diplomații cu atribuții consulare și funcționarii consulari acordă protecție consulară includ, în limitele legii, după caz:

a) sprijin pentru repatriere;

b) sesizarea autorităților competente din statele acreditare și din România;

c) obținerea de la autoritățile locale competente a unor informații oficiale privind procedurile declanșate de către acestea pentru investigarea și soluționarea situațiilor semnalate;

d) consilierea cetățenilor români cu privire la procedurile legale necesare;

e) punerea la dispoziția cetățenilor români, cu titlu de recomandare, a coordonatelor de contact ale unor avocați specializați pe legislația locală și cu licență de practică la autoritățile locale, precum și a unor traducători și interpreți autorizați pe plan local;

f) sprijin pentru identificarea și înștiințarea, prin intermediul autorităților abilitate, a familiilor din țară ale cetățenilor români în cauză.