Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 220 din 10 aprilie 2019 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Unitatea Militară 0460 Râmnicu Vâlcea și pentru trecerea unei părți de imobil din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, pentru a fi predat către Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar Bujoreni, județul Vâlcea, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite
(1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Unitatea Militară 0460 Râmnicu Vâlcea în domeniul privat al statului a unei părți din imobilul prevăzut la art. 1 , având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2 , care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) După trecerea în domeniul privat al statului, partea de imobil prevăzută la alin. (1) va fi predată către Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar Bujoreni, județul Vâlcea, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite.