Articolul 93
Art. 93 din REGULAMENT nr. 4 din 4 august 2006 de semnalizare
- Capitolul V DEFECTAREA SEMNALELOR FIXE
- Secţiunea a 19-a Semnale neiluminate sau cu indicații dubioase
(1) Semnalele luminoase care nu afișează nici o indicație, semafoarele neiluminate pe timp de noapte, semnalele care dau indicații care se contrazic, semnalele care dau indicații dubioase, precum și semnalizarea nereglementară ordonă oprirea.
(2) Excepție de la ordinul de a opri necondiționat în fața semnalelor care nu dau nici o indicație sau care dau indicații dubioase, fac semnalele prevestitoare pe liniile neînzestrate cu bloc de linie automat și semnalele repetitoare, care, în cazurile de mai sus, indică reducerea vitezei pentru a putea opri la semnalul pe care îl preced, dacă acesta este pe oprire.
(3) Dacă pe timp de noapte, mecanicul se convinge că indicația de zi a unui semafor este pe liber, iar cea de noapte pe oprire, respectiv reducere de viteză, sau felinarele sunt neiluminate, va lua în considerare indicația de zi, dacă semnalul respectiv nu a fost avizat ca fiind defect.
(4) În cazul semnalelor alăturate pe aceeași parte a căii, dacă unul dintre ele nu dă nici o indicație sau dă o indicație dubioasă, mecanicul va opri trenul în fața acestor semnale, pentru a se convinge de poziția corectă a semnalului care dă indicație pentru trenul respectiv.