Articolul 145
Art. 145 din REGULAMENT nr. 4 din 4 august 2006 de semnalizare
- Capitolul VIII INDICATOARE DE CALE ȘI DE SEMNALIZARE
- Secţiunea a 20-a Indicatorul kilometric și indicatorul hectometric
(1) Indicatorul kilometric și indicatorul hectometric indică distanța în km sau în hm în sensul de la București.
Fig. 188. Indicator kilometric
Fig. 189. Indicator hectometric
(2) Indicatorul kilometric sau hectometric este un bloc de beton sau un cupon de șină vopsit în alb, care are înscrisă în partea de sus, cu cifre negre, distanța în km, sau în km și hm. Aceste indicatoare se montează pe parte dreaptă a căii, în sensul de la București, cu excepția indicatoarelor hectometrice care, pe linie dublă, se montează alternativ, de o parte și de alta a căii.
(3) Indicatorul kilometric și indicatorul hectometric nu vor fi realizate cu materiale reflectorizante.