Articolul 26
Nediscriminare
Art. 26 din LEGE Nr. 9 din 5 februarie 1992 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Costa Rica privind evitarea dublei impuneri în materie de impozit pe venit şi pe capital
- Anexa 1
- Capitolul 6 Dispoziţii generale
1. Naționalii unui stat contractant nu vor fi supuși în celălalt stat contractant la nici o impozitare sau obligație legată de aceasta, diferita sau mai împovărătoare decît impunerea și obligațiile la care sînt sau pot fi supuși naționalii acestui celuilalt stat aflați în aceeași situație. Prin derogare de la prevederile art. 1, prezenta prevedere se aplică și naționalilor unui stat contractant care nu sînt rezidenți ai nici uneia din statele contractante.
2. Un stat contractant nu va mari impozitarea unui rezident din celălalt stat contractant, incluzind elementele de venit care au fost impuse deja în celălalt stat contractant, după expirarea perioadei prevăzute de legislației naționala, și în orice caz, după 3 ani de la finele perioadei impozabile.
3. Impunerea unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant nu va fi stabilită în condiții mai puțin favorabile în acel celălalt stat decît impunerea stabilită întreprinderilor acelui celălalt stat care desfășoară aceleași activități.
Nici o prevedere cuprinsă în prezentul articol nu va fi interpretată ca obligind un stat contractant sa acorde persoanelor fizice, care nu sînt rezidente în acel stat oricare din deducerile, înlesnirile și reducerile de ordin fiscal, cu caracter personal, care sînt acordate persoanelor fizice rezidente, ținînd cont de starea lor civilă și problemele lor familiale.
4. Întreprinderile unui stat contractant al căror capital este deținut în totalitate sau în parte, în mod direct sau indirect, de către unul sau mai mulți rezidenți ai celuilalt stat contractant, nu vor fi supuse în primul stat contractant nici unei impuneri sau oricărei obligațiuni în legătură cu aceasta care să fie diferita sau mai împovărătoare decît impunerea și obligațiile în legătură cu aceasta la care sînt sau pot fi supuse întreprinderile similare ale primului stat menționat.
5. Prevederile prezentului articol se aplică tuturor impozitelor de orice fel și denumire.