Începe proba gratuită

ORDIN nr. 1.017 din 20 februarie 2019 privind aprobarea structurii, conținutului și modului de utilizare a Documentației standard de atribuire a contractului de achiziție publică/sectorială de produse, precum și a modalității de completare a anunțului de participare/de participare simplificat

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din ORDIN nr. 1.017 din 20 februarie 2019 privind aprobarea structurii, conținutului și modului de utilizare a Documentației standard de atribuire a contractului de achiziție publică/sectorială de produse, precum și a modalității de completare a anunțului de participare/de participare simplificat

(1) Documentația standard de atribuire a contractului de achiziție publică/sectorială de produse asigură punerea la dispoziția tuturor potențialilor candidați/ofertanți a informațiilor necesare privind aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică/sectorială și reprezintă modelul pe baza căruia autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a întocmi fiecare documentație de atribuire.

(2) În sensul prevederilor art. 2 , secțiunile au următorul conținut:

a) secțiunea I - Document unic de achiziții european (DUAE), furnizat în format electronic prin utilizarea formatului standard stabilit de Comisia Europeană, reprezentând declarația pe propria răspundere a operatorului economic cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție;

b) secțiunea II - Instrucțiuni către candidați/ofertanți conține detaliile referitoare la formalitățile ce trebuie îndeplinite în legătură cu procedura de atribuire în cauză, modul în care operatorii economici trebuie să structureze informațiile ce urmează a fi prezentate pentru a răspunde cerințelor din anunțul de participare/de participare simplificat, respectiv detalii procedurale, cum ar fi precizări privind garanțiile solicitate, modul în care trebuie întocmite și structurate propunerea tehnică și cea financiară, criteriul de atribuire ce urmează a fi aplicat, precum și termenele procedurale ce trebuie respectate și căile de atac ce pot fi utilizate;

c) secțiunea III - Caiet de sarcini pentru achiziție de produse conține indicații privind regulile de bază care trebuie respectate astfel încât potențialii ofertanți să elaboreze propunerea tehnică corespunzător cu necesitățile autorității/entității contractante;

d) secțiunea IV - Contract de achiziție publică/sectorială de produse conține modelul orientativ al unui contract de achiziție publică/sectorială de produse;

e) secțiunea V - Formulare și modele de documente conține formularele cu caracter obligatoriu puse la dispoziție de fiecare autoritate/entitate contractantă.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.