Articolul 3
Art. 3 din INSTRUCŢIUNI nr. 1 din 16 februarie 2000 privind eliberarea de către societăţile de registru independent a registrelor acţionarilor societăţilor comerciale emitente de valori mobiliare
Încălcarea prevederilor prezentelor instrucțiuni constituie contravenție, dacă fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune.
Contravențiile aplicate persoanelor juridice responsabile vor fi următoarele:
a) amenda de la 50 milioane lei la 500 milioane lei;
b) suspendarea autorizației de funcționare a societății comerciale;
c) retragerea autorizației de funcționare a societății comerciale;
d) anularea autorizației de funcționare a societății comerciale.
Pentru persoanele fizice responsabile sancțiunea aplicată va fi amenda de la 5 milioane lei la 50 milioane lei și/sau interzicerea temporară sau definitivă a desfășurării oricăror activități pe piața de capital.