Articolul 4
Art. 4 din LEGE nr. 44 din 6 martie 2019 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/751 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacțiile de plată cu cardul
- Capitolul II Autoritatea competentă
(1) În aplicarea prevederilor art. 13 din Regulamentul (UE) 2015/751, Banca Națională a României este desemnată autoritate competentă responsabilă cu asigurarea respectării de către entitățile prevăzute la art. 3 a prevederilor Regulamentului (UE) 2015/751, cu excepția prevederilor art. 8 paragrafele (2) și (6) și art. 10 paragrafele (1), (2), (4) și (5) ale Regulamentului (UE) 2015/751, pentru care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este autoritate națională responsabilă cu supravegherea respectării acestora în relația dintre prestatorii de servicii de plată și consumatori, potrivit prevederilor privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2015/751 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacțiile de plată cu cardul.
(2) În calitate de autoritate competentă, Banca Națională a României monitorizează conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE) 2015/751, contracarează încercările prestatorilor de servicii de plată de a eluda prevederile Regulamentului (UE) 2015/751 și dispune toate măsurile necesare pentru a aloca resursele corespunzătoare pentru îndeplinirea responsabilităților care îi revin.