Articolul 3
Art. 3 din LEGE Nr. 7 din 5 februarie 1992 privind acoperirea financiară a obligaţiilor statului rămase neregularizate la 31 decembrie 1990 şi preluarea de către stat şi băncile comerciale a pierderilor înregistrate în anii 1989 şi 1990 de agenţii economici cu capital de stat, precum şi a creditelor bancare neperformante
Preluarea pierderilor de la agenții economici cu capital de stat se va face în decurs de 30 de zile de la publicarea prezentei legi.
Pierderile care se preiau vor fi degrevate cu acea parte ce se acoperă de fiecare agent economic din:
a) sumele rezultate ca influente favorabile din reevaluarea stocurilor de materii prime, materiale, semifabricate, produse finite etc., determinate și reținute în acest scop potrivit reglementărilor legale;
b) partea de profit din anul 1991 care, potrivit legii, este destinată acoperirii pierderilor din anii precedenti;
c) disponibilitățile la fondul de dezvoltare neangajate în acoperirea cheltuielilor de investiții pe anul 1991;
d) fondul de rezerva constituit potrivit legii;
e) fondul de asigurare constituit în anul 1990 în agricultura de stat;
f) sumele puse la dispoziția agenților economici din disponibilitățile de fonduri ale fostelor centrale, blocate la desființarea acestora;
g) sumele puse la dispoziția agenților economici din fondul extrabugetar constituit la nivelul economiei naționale din influentele favorabile rezultate din reevaluarea stocurilor.
Pierderile înregistrate de agenții economici cu capital de stat din activitatea anilor 1989 și 1990, potrivit datelor de bilanț de la 31 decembrie 1990, precum și pierderile care se vor prelua de către stat și de către băncile comerciale, în limita sumei de 84,1 miliarde lei, sînt redate în anexa nr. 2.