Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 1 din 18 ianuarie 2019 privind evaluarea și aprobarea membrilor structurii de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

Articolul 16

Funcții de conducere deținute simultan

Articolul 16

Funcții de conducere deținute simultan

Art. 16 din REGULAMENT nr. 1 din 18 ianuarie 2019 privind evaluarea și aprobarea membrilor structurii de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

  1. Capitolul II Adecvarea persoanelor evaluate
  2. Secţiunea a 6-a Guvernanța

(1) Membrii structurii de conducere din cadrul entităților semnificative prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. k) pct. (i) și (iii) confirmă în scris respectarea numărului de funcții de conducere care pot fi deținute simultan, în conformitate cu prevederile legislației specifice aplicabile.

(2) În aplicarea alin. (1) , pentru determinarea numărului de funcții exercitate în același timp se iau în considerare următoarele:

a) dacă funcția de conducere implică, în același timp, responsabilități executive și neexecutive se va avea drept referință funcția executivă;

b) dacă persoana evaluată care deține mai multe funcții de conducere este considerată, conform legislației specifice, ca având o singură funcție de conducere, se consideră că acea funcție este:

(i) funcție executivă, dacă include cel puțin o funcție de conducere executivă;

(ii) funcție neexecutivă, dacă nu este îndeplinită cerința de la pct. (i) .

c) funcțiile de conducere deținute în cadrul aceluiași grup se consideră a fi o singură funcție, dacă legislația specifică prevede astfel;

d) toate funcțiile de conducere deținute în cadrul societăților în care entitatea reglementată deține o participație calificată și care nu sunt filiale ale aceluiași grup se consideră ca fiind o singură funcție de conducere care se adaugă funcției ce urmează a fi deținută în cadrul entității reglementate;

e) în cazul în care mai multe entități reglementate din același grup dețin participații calificate în cadrul altor entități, funcțiile de conducere aferente participațiilor calificate sunt considerate, ținând seama de situația financiară consolidată a entității reglementate, ca fiind o singură funcție de conducere;

f) în cazul firmelor de investiții în care un membru al structurii de conducere deține funcții de conducere în entități sau grupuri diferite, toate funcțiile de conducere deținute în cadrul aceluiași sistem instituțional de protecție, stabilit conform art. 113 alin. (7) din Regulamentul (UE) 575/2013, se consideră a fi o singură funcție de conducere;

g) funcțiile de conducere în cadrul unor entități care nu urmăresc preponderent obiective comerciale nu sunt luate în considerare la calcularea numărului de funcții de conducere; astfel de activități sunt luate în considerare la evaluarea alocării de timp suficient dedicat de membrul respectiv.

(3) În aplicarea alin. (2) lit. g) activitățile entităților care nu urmăresc obiective preponderent comerciale includ:

a) activități caritabile;

b) activități ale organizațiilor nonprofit;

c) activități ale societăților înființate exclusiv pentru administrarea intereselor economice private ale membrilor structurii de conducere sau ale membrilor familiilor acestora, cu condiția ca acestea să nu implice membrul structurii de conducere în asigurarea conducerii zilnice.

(4) Membrii structurii de conducere notifică entității reglementate toate modificările informațiilor prevăzute la alin. (2) .

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.