Articolul I
Art. I din ORDIN nr. 7 din 30 ianuarie 2019 pentru modificarea Regulamentului privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 32/2017
privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, aprobat prin , , cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
La se modifică și va avea următorului cuprins:
(2) Proiectarea și execuția racordului și/sau a SRM/SR/SM/PRM/PR/PM, prevăzut/prevăzute în acordul de acces menționat la alin. (1), se realizează în conformitate cu prevederile prezentului regulament, cu acordul operatorului/ operatorilor economic/economici autorizat/autorizați ANRE cu care OSD a încheiat contractul/contractele de proiectare și/sau execuție a racordului și/sau a SRM/SR/SM/PRM/PR/PM; pentru situația în care, până la intrarea în vigoare a prevederilor prezentului regulament, contractul de racordare a fost încheiat, tariful de racordare rămâne cel stabilit prin acest contract.