Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 14/7/2018 privind prestarea de servicii și activități de investiții în numele societăților de servicii de investiții financiare și al instituțiilor de credit

Articolul 31

Articolul 31

Art. 31 din REGULAMENT nr. 14/7/2018 privind prestarea de servicii și activități de investiții în numele societăților de servicii de investiții financiare și al instituțiilor de credit

  1. Capitolul IV Dispoziții comune aplicabile persoanelor prevăzute la art. 11 din Legea nr. 126/2018 și agenților delegați

(1) Formarea continuă minimă a unei persoane fizice care prestează serviciul de investiții prevăzut la trebuie să fie de 15 ore anual, trebuie să aibă în vedere elementele prevăzute la art. 30 alin. (3) , după caz, se poate realiza la distanță și trebuie să fie asigurată de unul din următoarele:

a) un organism de formare profesională atestat de A.S.F., conform , cu condiția ca persoana fizică să nu își desfășoare activitatea în numele unei instituții de credit în legătură cu instrumente financiare prevăzute la , cu modificările și completările ulterioare;

(la 29-05-2023, Litera a) din Alineatul (1), Articolul 31, Capitolul IV a fost modificată de )

b) un organism de formare profesională recunoscut de B.N.R., conform privind stabilirea cerințelor pentru recunoașterea organismelor de formare profesională în domeniul privind piețele de instrumente financiare, dacă persoana fizică își desfășoară activitatea în numele unei instituții de credit în legătură cu instrumente financiare prevăzute la .

(la 17-12-2019, Litera b) din Alineatul (1), Articolul 31, Capitolul IV a fost modificată de )

c) Abrogată.

(la 17-12-2019, Litera c) din Alineatul (1), Articolul 31, Capitolul IV a fost abrogată de )

d) Abrogată.

(la 17-12-2019, Litera d) din Alineatul (1), Articolul 31, Capitolul IV a fost abrogată de )

(2) Formarea continuă minimă a unei persoane fizice care oferă informații în conformitate cu prevederile trebuie să fie de 15 ore anual, trebuie să aibă în vedere elementele prevăzute la art. 30 alin. (3) , după caz, se poate realiza la distanță și poate fi asigurată de: S.S.I.F./instituția de credit sau organisme de formare profesională atestate de A.S.F. sau recunoscute de B.N.R.

(la 17-12-2019, Alineatul (2) din Articolul 31, Capitolul IV a fost modificat de )

(3) În cazul în care formarea continuă prevăzută la alin. (2) se face de către S.S.I.F./instituția de credit, S.S.I.F./instituția de credit trebuie să dispună de proceduri de evaluare pentru a confirma progresul personalului.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

5
  1. 29.05.2023

    Modificare

    REGULAMENTUL nr. 5 din 3 aprilie 2023

    (la 29-05-2023, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 31 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 5 din 3 aprilie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 469 din 29 mai 2023 )

    Vezi actul modificator
  2. 17.12.2019

    Modificare

    REGULAMENTUL nr. 12 din 7 decembrie 2019

    (la 17-12-2019, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 31 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 7 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 17 decembrie 2019 )

    Vezi actul modificator
  3. 17.12.2019

    Abrogare

    REGULAMENTUL nr. 12 din 7 decembrie 2019

    (la 17-12-2019, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 31 , Capitolul IV a fost abrogată de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 7 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 17 decembrie 2019 )

    Vezi actul modificator
  4. 17.12.2019

    Abrogare

    REGULAMENTUL nr. 12 din 7 decembrie 2019

    (la 17-12-2019, Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 31 , Capitolul IV a fost abrogată de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 7 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 17 decembrie 2019 )

    Vezi actul modificator
  5. 17.12.2019

    Modificare

    REGULAMENTUL nr. 12 din 7 decembrie 2019

    (la 17-12-2019, Alineatul (2) din Articolul 31 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 7 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 17 decembrie 2019 )

    Vezi actul modificator