Articolul 17
Art. 17 din REGULAMENT nr. 14/7/2018 privind prestarea de servicii și activități de investiții în numele societăților de servicii de investiții financiare și al instituțiilor de credit
- Capitolul III Dispoziții privind agenții delegați
- Secţiunea a 2-a Condiții de înscriere în Registrul A.S.F. și de radiere din Registrul A.S.F.
(1) Pentru a fi înscrisă în Registrul A.S.F. în calitate de agent delegat, o persoană fizică trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să fie reprezentant al unei singure S.S.I.F./instituții de credit;
b) să aibă cel puțin studii medii;
c) să nu fie acționar semnificativ sau asociat, după caz, să nu dețină nicio altă funcție de conducere sau funcție-cheie în cadrul altei S.S.I.F./instituții de credit decât cea prevăzută la lit. a) , al unui agent delegat persoană juridică;
d) să nu se încadreze în categoria persoanelor prevăzute la art. 4-6 ;
e) să nu se afle sub incidența unor sancțiuni cu interzicerea desfășurării de activități pe piețele supravegheate de A.S.F. sau de Banca Națională a României;
f) să nu se afle în situațiile prevăzute la art. 4 lit. f) .
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. b) , o persoană fizică ce acționează ca agent delegat al unei S.S.I.F./instituții de credit și prestează și serviciul de investiții prevăzut la trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b) și c) .
(3) O persoană fizică ce acționează ca agent delegat al unei S.S.I.F./instituții de credit și oferă informații privind instrumentele financiare, serviciile de investiții sau serviciile auxiliare în numele S.S.I.F./instituției de credit, în conformitate cu prevederile , trebuie să îndeplinească și cerințele prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b) .