Începe proba gratuită

LEGE nr. 356 din 27 decembrie 2018 privind unele măsuri sancționatorii în domeniul radiocomunicațiilor

Articolul 4

Articolul 4

Art. 4 din LEGE nr. 356 din 27 decembrie 2018 privind unele măsuri sancționatorii în domeniul radiocomunicațiilor

(1) În domeniul prevăzut la art. 1 lit. b) , autorizarea în serviciul de amator este permisă în scopurile prevăzute la , aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Titularul unei autorizații de radioamator are următoarele obligații:

a) să transmită complet și corect indicativele de apel în conformitate cu actele normative în vigoare;

b) să respecte parametrii de emisie ai legăturilor radio efectuate, în mod direct sau de la distanță, indiferent de stația de la care lucrează radioamatorul: a sa proprie, de radioclub, deținută de o altă persoană sau pusă la dispoziție către un alt radioamator;

c) să nu transmită date și informații ce nu au legătură cu activitatea de radioamator ori care au caracter comercial sau a mesajelor care conțin cuvinte sau expresii indecente sau insultătoare;

d) să nu intercepteze mesajele transmise de operatori ce aparțin altor servicii de radiocomunicații decât cel de amator sau, în situația în care interceptarea mesajelor are loc accidental, să nu divulge existența sau conținutul mesajelor recepționate, să nu se folosească de acestea sub nicio formă, cu excepția situațiilor de urgență sau a altor interese publice;

e) să nu realizeze legături radio cu operatori ce aparțin altor servicii de radiocomunicații sau cu radioamatori, respectiv operatori, care nu își comunică identitatea prin transmiterea indicativului de apel;

f) să nu utilizeze stația radio fără acordul scris al deținătorului acesteia;

g) să mențină o copie audio a traficului realizat pe stația radio pentru o durată de un an, în condițiile stabilite prin actele normative în vigoare;

h) să întocmească un jurnal de trafic în condițiile stabilite prin actele normative în vigoare, să îl întocmească corespunzător, să menționeze identitatea radioamatorilor care au utilizat stația radio și a parametrilor tehnici ai legăturilor radio efectuate de un alt radioamator, în mod direct sau de la distanță;

i) să efectueze reglajele la emițătorul stației de amator doar cu utilizarea unei antene artificiale neradiante;

j) să permită desfășurarea activității de supraveghere și control.

(3) Deținătorul unei stații de radioamator trebuie să asigure:

a) respectarea parametrilor de emisie și a conținutului legăturilor radio efectuate, în mod direct sau de la distanță, de către orice radioamator care lucrează pe o stație a radioclubului la care el este responsabil sau pe stația radio deținută în condițiile stabilite prin actele normative în vigoare și să mențină o copie audio a traficului realizat pe stația radio respectivă;

b) menționarea, în jurnalul de trafic, a identității radioamatorilor care au utilizat stația de radioclub la care este responsabil sau stația radio deținută în mod direct sau de la distanță, precum și parametrii tehnici ai legăturilor radio efectuate;

c) punerea la dispoziție a unei stații radio doar către persoane care dețin calitatea de radioamator.