Articolul 4
Art. 4 din LEGE nr. 331 din 21 decembrie 2018 privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea unităților de capacitate mică pentru sacrificarea animalelor și/sau prelucrarea cărnii în zona montană
- Capitolul II Modul de finanțare și de accesare a Programului
(1) Se instituie o schemă de finanțare prin care beneficiarii Programului primesc maximum 40% din valoarea cheltuielilor eligibile ale investiției în vederea realizării unităților de capacitate mică pentru sacrificarea animalelor și/sau prelucrarea cărnii în zona montană.
(2) Intensitatea sprijinului financiar poate fi majorată cu 20 de puncte procentuale, cu condiția ca ajutorul de stat maxim combinat să nu depășească 90 de puncte procentuale din valoarea cheltuielilor eligibile ale investiției pentru:
a) tinerii fermieri sau fermierii care s-au instalat în cei 5 ani anteriori datei de depunere a cererii de înscriere în Program;
b) investițiile care se realizează în zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice;
c) cooperativele constituite în conformitate cu prevederile , cu modificările și completările ulterioare.
(3) Sprijinul financiar prevăzut la alin. (1) se acordă o singură dată pentru un beneficiar și pentru un singur obiectiv dezvoltat prin Program.
(4) Sumele necesare pentru finanțarea Programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, destinate în acest scop.
(5) Valoarea anuală a schemei de finanțare, condițiile de eligibilitate, cheltuielile eligibile, modul de acordare a finanțării, precum și modalitățile de verificare și de control se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.