Articolul 4
Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 101 din 9 februarie 2000 cu privire la stabilirea salariului de baza minim brut pe ţara
(1) Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de baza sub nivelul celui prevăzut la art. 1 constituie contravenție, dacă fapta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, sa constituie infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei.
(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (1) se fac de personalul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Inspecției Muncii, prin inspectoratele de muncă județene și al municipiului București, împuternicit prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale.
(3) Prevederile prezentului articol se completează cu dispozițiile privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.