Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 20 din 13 decembrie 2018 privind pregătirea profesională a persoanelor implicate în activitatea de distribuție

Articolul 8

Atestare lectori

Articolul 8

Atestare lectori

Art. 8 din NORMĂ nr. 20 din 13 decembrie 2018 privind pregătirea profesională a persoanelor implicate în activitatea de distribuție

(1) Atestarea persoanelor în calitate de lectori în domeniul asigurărilor și reasigurărilor presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

a) să fie absolvenți cu diplomă ai unei instituții de învățământ superior din România, din statele Spațiului Economic European și/sau din statele terțe al căror regim de supraveghere a activității de asigurare și/sau reasigurare este declarat echivalent, inclusiv echivalent temporar celui din Spațiul Economic European prin acte emise de Comisia Europeană;

b) să aibă o experiență profesională de cel puțin 5 ani în domeniul care derivă din activitatea desfășurată în cadrul societăților și companiilor de brokeraj, cu exceptarea funcțiilor-suport din cadrul acestora;

c) să fi absolvit o formă de pregătire pentru educația adulților în domeniul formării formatorilor sau să fi urmat studii universitare de pedagogie finalizate cu diplomă de licență;

d) cu titlu de excepție la condițiile prevăzute la lit. b) și c) , persoanele pot fi:

(i) cadre didactice universitare, cu grad de minimum lectori universitari, cu experiență de cel puțin 3 ani de predare în domeniul asigurărilor și reasigurărilor;

(ii) specialiști desemnați de A.S.F.;

(iii) reprezentanți ai unor autorități/instituții, din România sau din străinătate, al căror obiect de activitate are implicații în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, cu experiență de minimum 5 ani.

(2) A.S.F. atestă lectorii, în baza documentelor prevăzute în macheta nr. 1 a anexei nr. 4 .

(3) În vederea obținerii atestatului de lector, persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) prezintă documentele prevăzute în macheta nr. 2 a anexei nr. 4 .

(4) Lectorii atestați de către A.S.F. în condițiile prezentei norme sunt înregistrați în RL.

(5) Lectorii înregistrați în RL achită o taxă anuală de menținere în registru, în conformitate cu metodologia ISF.

(6) Lectorii respectă și mențin pe tot parcursul desfășurării activității condițiile și cerințele solicitate la atestare și notifică A.S.F., în termen de 10 zile, cu privire la orice modificare survenită în documentele pe baza cărora s-a obținut atestarea inițială.

(7) Retragerea atestatului de lector se efectuează de către A.S.F., iar ISF operează radierea din RL, în una din următoarele situații:

a) solicitare de retragere a calității, din proprie inițiativă;

b) sancționare ca urmare a încălcării legislației în domeniul economico-financiar cu interdicția desfășurării activității de lector;

c) ca urmare a verificărilor derulate asupra activității lor profesionale și constatarea unor probleme de etică sau conflict de interese, susținerea cursurilor la un nivel calitativ deficitar cu un grad de promovabilitate scăzut sau nerespectarea condițiilor prezentei norme;

d) nerespectarea obligațiilor privind achitarea taxei anuale de menținere în RL conform metodologiei ISF.

(8) A.S.F. publică pe site-ul propriu deciziile de atestare și de retragere a atestării lectorilor.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.