Articolul 2
Definiții
Art. 2 din NORMĂ nr. 20 din 13 decembrie 2018 privind pregătirea profesională a persoanelor implicate în activitatea de distribuție
Termenii și expresiile utilizate în prezenta normă au semnificațiile prevăzute în privind distribuția de asigurări, privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, alte reglementări din domeniul asigurărilor, prevederile legale în vigoare, inclusiv cele din domeniul educației și învățământului, precum și următoarele semnificații:
1. activitatea de mentorat - proces interactiv, complex, de îndrumare, relaționare, între mentor și debutant sau persoana care urmează programul de pregătire continuă, care are ca scop obținerea cunoștințelor și abilităților debutantului, respectiv dezvoltarea cunoștințelor și abilităților persoanei care urmează programul de pregătire profesională continuă în domeniul distribuției de asigurare și/sau reasigurare;
2. acțiuni cu caracter științific și profesional - acțiuni de pregătire profesională, asigurate prin participarea la sesiuni și/sau seminare științifice cu teme specifice pieței asigurărilor și/sau reasigurărilor, respectiv activității conexe asigurărilor și/sau reasigurărilor, care au avizul ISF;
3. centre de evaluare a competențelor - centre ISF specializate în evaluarea și certificarea competențelor persoanelor care au dobândit cunoștințe și abilități în context nonformal, care dispun de evaluatori de competențe și care sunt înființate și organizate conform metodologiei ISF de evaluare a competențelor;
4. certificat de absolvire - certificat eliberat de ISF, care atestă promovarea examenului de pregătire profesională inițială sau de pregătire profesională continuă;
5. certificat de competențe - certificat eliberat de ISF, similar certificatului de absolvire de pregătire profesională inițială, care atestă evaluarea și certificarea competențelor profesionale ale unei persoane, la centrele de evaluare a competențelor;
6. competențe profesionale - reprezintă capacitatea unei persoane de a aplica, combina și transfera cunoștințele și abilitățile sale în desfășurarea activității de distribuție de asigurări și/sau reasigurări;
7. conducător - persoană fizică, cu atribuții de conducere, absolventă de studii superioare cu diplomă de licență sau un document echivalent dintr-un stat membru, care urmează să desfășoare ori desfășoară activitate de distribuție de asigurări și/sau reasigurări, în cadrul intermediarului secundar persoană juridică, încadrată în categoriile prevăzute la pct. 2 , 4 , 5 , 11 și 12 din anexa nr. 1 ;
8. conducător executiv - persoană fizică, absolventă de studii superioare cu diplomă de licență sau un document echivalent dintr-un stat membru, care urmează să desfășoare ori desfășoară activitate de distribuție de asigurări și/sau reasigurări cu atribuții conform privind distribuția de asigurări în cadrul intermediarilor principali, încadrată la categoriile prevăzute la pct. 6 și 8 din anexa nr. 1 ;
9. credit de formare profesională - echivalentul în timp de pregătire profesională a unei persoane, conform prevederilor art. 4 alin. (3) și (4) ;
10. debutant - persoana fizică aflată la începutul carierei, care intenționează să activeze în domeniul distribuției de asigurări și/sau reasigurări, aflată sub îndrumarea unui mentor;
11. evaluator de competențe - persoană fizică, avizată de ISF care deține un certificat de evaluator de competențe pentru ocupațiile specifice pieței asigurărilor în baza metodologiei ISF;
12. furnizor de programe de pregătire profesională - entitate autorizată/avizată de A.S.F., după caz, pentru organizarea cursurilor de pregătire profesională în asigurări și/sau reasigurări pentru persoane care desfășoară/urmează să desfășoare activitate în domeniul distribuției de asigurări și/sau reasigurări;
13. intermediar în asigurări și/sau reasigurări - persoană fizică, cu cel puțin studii medii sau postliceale, care urmează să desfășoare/desfășoară activitate de distribuție de asigurări și/sau reasigurări, încadrată la categoriile prevăzute la pct. 1 , 3 , 9 , 10 și 14 din anexa nr. 1 ;
14. lector - persoană fizică, atestată de A.S.F., care susține programe de pregătire profesională sau activități științifice, înscrisă în Registrul lectorilor;
15. mentor - persoană fizică, avizată de ISF, care desfășoară activitate de mentorat conform metodologiei ISF, înscrisă în Registrul mentorilor;
16. metodologie ISF - setul de proceduri și ghiduri prin care se detaliază procesul de lucru privind pregătirea profesională a distribuitorilor de asigurări și/sau reasigurări; aceasta este elaborată de ISF, publicată pe site-ul propriu și aprobată în prealabil de A.S.F;
17. platformă e-Learning - aplicație informatică care permite, prin intermediul mijloacelor electronice, susținerea la distanță a cursurilor și/sau examenelor, în urma finalizării programului de pregătire profesională;
18. pregătire profesională continuă - actualizarea, dezvoltarea și acumularea de noi cunoștințe și abilități, asigurată prin participarea periodică la cursuri organizate de furnizorii de programe de pregătire profesională, la acțiuni cu caracter științific și profesional și/sau prin activități de mentorat;
19. pregătire profesională inițială - prima pregătire profesională, care asigură dobândirea competențelor profesionale necesare desfășurării activității de distribuție de asigurări și/sau reasigurări, care se finalizează cu certificat de absolvire sau de competențe;
20. pregătire profesională - pregătirea profesională prevăzută la pct. 18 și 19 ;
21. sistem e-Learning - sistem de pregătire profesională la distanță realizat prin utilizarea de tehnologii informaționale și de comunicație în educație, care constă într-o serie de activități organizate de un furnizor de programe de pregătire profesională, într-o ordine secvențială și logică pentru a fi asimilate de cursanți în manieră proprie fără a-i constrânge la coprezență sau sincronicitate.