Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 19 din 29 noiembrie 2018 privind distribuția de asigurări

Articolul 65

Prevederi finale

Articolul 65

Prevederi finale

Art. 65 din NORMĂ nr. 19 din 29 noiembrie 2018 privind distribuția de asigurări

  1. Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și finale

(1) Activitățile de publicitate ale intermediarilor sunt efectuate cu respectarea prevederilor legale, în scopul protejării interesului public.

(2) Ori de câte ori se menționează în cuprinsul prezentei norme sintagma sediu principal, se înțelege atât sediul social, în cazul în care intermediarii își desfășoară activitatea în mod curent în această locație, dar și o altă locație în care intermediarii își desfășoară activitatea principală în mod curent și care poate fi diferită de sediul social.

(3) În cazul în care A.S.F. constată încălcarea prevederilor alin. (1) de către intermediari, solicită încetarea imediată a acestor practici, iar în caz contrar:

a) aplică sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare;

b) informează autoritatea competentă din statul membru de origine, în cazul în care intermediarii își desfășoară activitatea conform prevederilor cap. IV, secțiunea a 2-a.

(4) Intermediarii principali persoane juridice, autorizați sau avizați, după caz, și intermediarii secundari persoane juridice afișează la toate sediile, principale și secundare, la loc vizibil, copii ale certificatului de înmatriculare emis de C.S.A./A.S.F., ori ale certificatului de înregistrare emis de societăți sau intermediarii principali, pentru intermediarii secundari, după înregistrarea în registrul prevăzut la art. 5 .

(5) În scopul certificării faptului că datele cuprinse în raportările menționate la art. 30-32 și data la care acestea au fost transmise și încărcate electronic sunt corecte și complete, societățile, companiile de brokeraj, instituțiile de credit și firmele de investiții transmit către A.S.F. o adresă scrisă, semnată olograf sau cu semnătură electronică extinsă de către unul dintre membrii conducerii executive, cu respectarea termenului de raportare aferent.

(6) Garanția echivalentă prevăzută la reprezintă garanția definită la de aplicare a , aprobate prin , cu modificările și completările ulterioare.

(7) Persoanele cu rezidența, domiciliul sau cetățenia într-un alt stat membru, care intenționează să desfășoare activitate de distribuție pe teritoriul României, respectă cerințele similare celor prevăzute la și în prevederile legale în vigoare privind pregătirea profesională.

(8) Documentele și informațiile prevăzute în prezenta normă sunt transmise în limba română, iar pentru documentele emise într-o limbă de circulație internațională se transmite o copie autentificată în țara de origine, împreună cu traducerea legalizată.

(9) A.S.F. publică, cel puțin o dată pe an, în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum și într-o publicație de largă circulație, lista actualizată cuprinzând intermediarii principali autorizați sau avizați să desfășoare activitate de distribuție și alte informații pe care le consideră necesare, în aplicarea prevederilor legale, cu respectarea prevederilor .

(10) Decizia de autorizare sau avizare, de suspendare, de interzicere și de retragere a autorizației sau a avizului, după caz, a intermediarilor principali se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și produce efecte începând cu data publicării.

(11) Distribuitorii informează clienții asupra obligațiilor care le revin clienților, menționate în prevederile legale.

(12) Datele înscrise în Registrul asigurătorilor-reasigurătorilor și Registrul brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare conform legislației în vigoare înainte de data intrării în vigoare a prezentei norme se regăsesc în noile registre conform prevederilor prezentei norme.

(13) Distribuitorii utilizează datele cu caracter personal, inclusiv date sensibile privind sănătatea sau istoricul raportat la riscul asigurat, în scopul emiterii și administrării contractelor de asigurare sau al instrumentării dosarelor de daune, cu respectarea legislației referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

(14) Anexele nr. 1-22 *) fac parte integrantă din prezenta normă.

*) Anexele nr. 1-22 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, București, șos. Panduri nr. 1.

(15) Nerespectarea prevederilor prezentei norme se sancționează de către A.S.F. conform prevederilor .

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.