Articolul 43
Indicatorii-cheie de risc de conduită
Art. 43 din NORMĂ nr. 19 din 29 noiembrie 2018 privind distribuția de asigurări
- Capitolul IV Elemente privind conduita distribuitorilor
(1) În cadrul procesului de monitorizare a respectării regulilor de conduită plecând de la riscuri, societățile iau în considerare și stabilirea și monitorizarea la nivel de entitate și al sistemului de distribuție a unor indicatori-cheie de risc de conduită.
(2) Indicatorii de risc asigură un sistem de avertizare timpurie pentru profilul de risc de conduită, permit conducerii societăților să documenteze și să analizeze tendințele, furnizând o perspectivă de viitor și semnalând acțiuni necesare înainte ca riscul să determine o pierdere concretă.
(3) Societățile asigură procesul de monitorizare și măsurare prin indicatorii-cheie de risc, identificând pierderile operaționale potențiale cauzate de deficiențele legate de IT, comunicații etc.