Articolul 37
Suspendarea și retragerea autorizației de funcționare a companiilor de brokeraj
Art. 37 din NORMĂ nr. 19 din 29 noiembrie 2018 privind distribuția de asigurări
- Capitolul III Desfășurarea activității
- Secţiunea a 5-a Suspendarea și/sau retragerea autorizației de funcționare sau a avizului
(1) A.S.F. adoptă măsuri pentru sancționarea persoanelor responsabile, inclusiv retragerea autorizației sau a aprobării acordate, în cazul în care constată că obținerea autorizației de funcționare a unei companii de brokeraj sau a aprobărilor ulterioare este efectuată pe baza unor documente sau informații neconforme cu realitatea.
(2) Autorizația de funcționare acordată unei companii de brokeraj este retrasă de A.S.F. în următoarele cazuri:
a) compania de brokeraj se află în situația de neîndeplinire/nemenținere a condițiilor pe baza cărora i-a fost emisă autorizația de funcționare;
b) nu a început să desfășoare activitate de distribuție în calitate de companie de brokeraj în termen de 6 luni de la data eliberării autorizației;
c) într-o perioadă de 6 luni consecutiv nu a transmis nicio raportare către A.S.F.;
d) încalcă în mod repetat dispozițiile prevederilor legale.
(3) A.S.F. aprobă, prin decizie, suspendarea sau încetarea activității companiilor de brokeraj, la cererea acestora, ulterior:
a) transmiterii hotărârii sau deciziei asociaților ori acționarilor, în original, în care este specificată data de la care intenționează să înceteze activitatea;
b) verificării următoarelor:
(i) dovada privind notificarea clienților cu privire la suspendarea/încetarea activității, însoțită de recomandarea de a se adresa ori direct asigurătorilor pentru contractele de asigurare în derulare ori de a propune transferul acestora către alt intermediar principal sau alți intermediari principali;
(ii) situația decontărilor cu asigurătorii, inclusiv dovada că asigurătorii au luat cunoștință de intenția companiei de brokeraj;
(iii) situația litigiilor;
(iv) situația radierii personalului propriu, asistenților și asistenților auxiliari din registrele proprii și din registrul administrat de A.S.F.;
(v) achitarea integrală a taxelor datorate A.S.F.
(4) A.S.F. retrage, atât la cerere, în condițiile prezentei norme, cât și în conformitate cu prevederile , autorizația de funcționare a companiei de brokeraj și o radiază din Registrul brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, ulterior verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (3) .
(5) În termen de 15 zile calendaristice de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei de retragere a autorizației de funcționare, entitățile respective elimină din denumire sintagma prevăzută la art. 19 alin. (1) lit. a) și din obiectul de activitate activitatea de distribuție și alte activități permise avizate conform art. 19 alin. (3) , după caz.
(6) A.S.F. poate retrage autorizația de funcționare acordată unei companii de brokeraj în cazul în care aceasta nu a achitat taxele, conform prevederilor reglementărilor în vigoare privind veniturile A.S.F., pentru o perioadă de 6 luni.
(7) În situația menționată la alin. (2) A.S.F. poate radia personalul propriu, asistenții și asistenții auxiliari ai companiei de brokeraj din registrele proprii ale acestora și implicit din registrul administrat de A.S.F., fără a aduce atingere , cu condiția transmiterii de către aceștia a unei declarații notariale pe propria răspundere, în original, prin care să se precizeze că nu figurează cu debite privind prime de asigurare nedecontate cu societăți de asigurare, documente cu regim special nepredate și că nu au încălcat relațiile contractuale cu compania de brokeraj.