Articolul 3
Categorii, tipuri de intermediari și raporturi juridice
Art. 3 din NORMĂ nr. 19 din 29 noiembrie 2018 privind distribuția de asigurări
- Capitolul I Dispoziții generale
(1) Din categoria intermediarilor principali fac parte:
a) companiile de brokeraj;
b) instituțiile de credit și firmele de investiții care desfășoară activitate de distribuție de asigurări.
(2) Din categoria intermediarilor secundari fac parte:
a) agenții persoane fizice;
b) agenții persoane juridice;
c) agenții afiliați persoane juridice;
d) agenții auxiliari persoane fizice;
e) agenții auxiliari persoane juridice;
f) asistenții persoane fizice;
g) asistenții persoane juridice;
h) asistenții auxiliari persoane fizice;
i) asistenții auxiliari persoane juridice.
(3) În desfășurarea activității de distribuție, raporturile juridice ale societăților cu distribuitorii care reprezintă canalele de distribuție sunt reprezentate astfel:
a) canalele de distribuție independente, reprezentate de intermediarii principali care acționează în interesul clienților proprii:
(i) companiile de brokeraj pot colecta prime de asigurare și pot emite note de acoperire în vederea încheierii contractelor de asigurare, cu condiția primirii împuternicirii din partea asigurătorilor;
(ii) companiile de brokeraj pot colecta prime de reasigurare în vederea încheierii contractelor de reasigurare, cu condiția primirii împuternicirii din partea reasigurătorilor;
(iii) instituțiile de credit și firmele de investiții pot colecta prime de asigurare și pot emite note de acoperire în vederea încheierii contractelor de asigurare, cu condiția primirii împuternicirii din partea asigurătorilor;
b) canalele de distribuție proprii, reprezentate de intermediarii secundari, care acționează numai în numele și pe răspunderea societăților:
(i) agenții încheie contracte de colaborare, denumite contracte de agent, cu una sau mai multe societăți, în vederea desfășurării activității de distribuție, în numele acesteia/acestora, în cazul în care produsele de asigurare sau de reasigurare nu se află în concurență, și acționează sub răspunderea totală a societăților respective pentru produsele aferente fiecărei societăți;
(ii) agenții auxiliari încheie contracte de colaborare, denumite contracte de agent auxiliar, cu unul sau mai mulți asigurători, în vederea desfășurării activității de distribuție de asigurări, în numele acestuia/acestora, cu condiția îndeplinirii prevederilor și ca produsele de asigurare sau de reasigurare să nu se afle în concurență, acționând sub răspunderea totală a acelor asigurători pentru produsele aferente fiecărui asigurător;
(iii) agenții afiliați încheie contracte de colaborare cu unul sau mai mulți asigurători, denumite în continuare contracte de agent afiliat, în vederea desfășurării activității de distribuție de asigurări, în numele acestuia/acestora, și acționează sub răspunderea totală a acelor asigurători pentru produsele aferente fiecărui asigurător.
(4) În desfășurarea activității de distribuție, raporturile juridice ale intermediarilor principali cu distribuitorii care reprezintă canalele de distribuție sunt reprezentate astfel:
a) intermediarii principali încheie cu asistenții și asistenții auxiliari contracte de colaborare, denumite contracte de asistent, respectiv contracte de asistent auxiliar, în vederea desfășurării activității de distribuție, cu condiția îndeplinirii prevederilor , după caz, pentru îndeplinirea mandatului în brokeraj/de intermediere, după caz;
b) asistenții și asistenții auxiliari pot colabora fiecare numai cu un intermediar principal.
(5) Intermediarii principali și secundari, persoane juridice, prevăzuți la alin. (1) și (2) , desfășoară activitate de distribuție și prin intermediul personalului propriu astfel:
a) companiile de brokeraj prin brokeri în asigurări și/sau reasigurări;
b) instituțiile de credit și firmele de investiții prin personal propriu implicat în activitatea de distribuție de asigurări;
c) agenții prin subagenți;
d) agenții afiliați prin subagenți afiliați;
e) agenții auxiliari prin subagenții auxiliari;
f) asistenții prin subasistenți;
g) asistenții auxiliari prin subasistenți auxiliari.
(6) Tipurile de intermediari principali, secundari și angajați ai acestora prevăzute în prezentul articol sunt incompatibile între ele; intermediarilor, intermediarilor de asigurări auxiliare și angajaților acestora le este interzis să aibă simultan mai multe calități și să fie înscriși în registrele prevăzute la cap. II de două ori.
(7) Intermediarii principali pot colabora cu alți intermediari principali în realizarea unui mandat de intermediere/brokeraj, după caz, încheiat cu un client, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții:
a) clientul a fost informat în prealabil asupra colaborării și este de acord;
b) activitățile îndeplinite de fiecare intermediar principal sunt menționate expres în mandatul respectiv, iar în cazul în care activitățile sunt prestate în comun, răspunderea juridică a intermediarilor principali este solidară.
(8) Societăților și intermediarilor principali le este interzisă încheierea contractelor de colaborare cu persoane fizice sau juridice fără respectarea prevederilor alin. (3)-(5) și (7) , în legătură cu activitatea de distribuție.
(9) Prin excepție de la prevederile alin. (8) , intermediarii principali pot colabora în realizarea unui mandat de brokeraj/intermediere, în condițiile prevăzute la alin. (7) , cu intermediarii care desfășoară activitate de distribuție pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire și care în statul membru de origine acționează independent, într-un mod similar intermediarului principal, astfel cum este definit la .
(10) Persoanele fizice prevăzute la alin. (2) sunt și acele entități reglementate prin ; în desfășurarea activității de distribuție, acestea respectă cerințele specifice prevăzute în macheta nr. 1 lit. A-C din .