Articolul 18
Prevederi generale
Art. 18 din NORMĂ nr. 19 din 29 noiembrie 2018 privind distribuția de asigurări
- Capitolul II Procesul de înregistrare
- Secţiunea a 2-a Acordarea autorizației de funcționare a companiilor de brokeraj sau respingerea autorizării
(1) În procesul de autorizare a companiilor de brokeraj, A.S.F. poate solicita prezentarea documentelor și/sau informațiilor de către asociați/acționari, conducători executivi, administratori, de către persoane fizice sau juridice care au legătură directă ori indirectă cu activitatea acestora și de către alte instituții sau autorități din țară ori din străinătate.
(2) A.S.F. decide conform prezentului capitol asupra acordării autorizației necesare desfășurării activității în calitate de companie de brokeraj ori asupra respingerii autorizării, în termen de 90 de zile calendaristice de la data depunerii documentației complete; în decizia de acordare a autorizației emise este prevăzută și data de la care compania de brokeraj își poate începe desfășurarea activității.
(3) Dacă solicitantul nu completează documentația în termen de 30 de zile calendaristice de la data solicitării A.S.F., pentru obținerea autorizației de funcționare, A.S.F. clasează solicitarea.
Notă
Conform , , termenele de completare a documentației prevăzute la art. 18 alin. (3) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 19/2018 , cu modificările ulterioare, pot fi prelungite cu acordul A.S.F. și în conformitate cu principiul documentării și al raționamentului calificat, cu maximum 90 de zile.
(4) În cazul clasării prevăzute la alin. (3) , al respingerii cererii de autorizare sau al retragerii documentației de către solicitant, taxa de autorizare nu se restituie.
(5) A.S.F. respinge autorizarea companiei de brokeraj în situația neîndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 19 .