Articolul 15
Dobândirea calității de agent, persoană juridică
Art. 15 din NORMĂ nr. 19 din 29 noiembrie 2018 privind distribuția de asigurări
- Capitolul II Procesul de înregistrare
- Secţiunea 1 Registrele A.S.F., registrele proprii ale distribuitorilor și sistemul de înregistrare
(1) În conformitate cu prevederile și din , în vederea înregistrării ca agent, persoana juridică îndeplinește și următoarele cerințe:
a) să fie persoană juridică română și să adauge lângă denumire, în toate documentele emise în legătură cu activitatea de distribuție, inclusiv în corespondența cu terții, sintagma agent de asigurare, fără a se modifica denumirea înregistrată la ONRC;
b) să aibă în obiectul de activitate distribuția de asigurări;
c) să aibă asigurare de răspundere civilă profesională în vigoare sau o garanție, conform prevederilor din ;
d) să nu aibă legături strânse cu persoane fizice sau juridice care să împiedice exercitarea efectivă a procesului de supraveghere de către A.S.F., cu evitarea conflictelor de interese;
e) să nu fi fost declarată în faliment și să nu fi făcut obiectul unei proceduri de reorganizare judiciară și/sau de faliment la data solicitării înregistrării;
f) subagenții să respecte prevederile art. 14 alin. (1) lit. a) ;
g) subagenții să nu aibă fapte înscrise în cazierul judiciar pentru infracțiuni contra patrimoniului sau fapte înscrise în cazierul fiscal pentru infracțiuni prevăzute de legislația financiar-fiscală;
h) subagenții să îndeplinească cerințele privind pregătirea profesională conform prevederilor legale în vigoare privind pregătirea profesională;
i) sediul social sau principal și/sau sediile secundare să dispună de un spațiu adecvat destinat desfășurării activității de distribuție, în care să se asigure cel puțin următoarele:
(i) transmiterea și primirea corespondenței;
(ii) dotarea tehnică adecvată care să asigure buna desfășurare a activității;
(iii) sistem informatic care să permită administrarea contractelor de asigurare în condiții optime.
(2) Persoana care deține funcția de conducător executiv sau, după caz, persoanele care conduc entitatea îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) lit. f)-h) , precum și următoarele condiții:
a) să aibă experiență de cel puțin un an în domeniul asigurărilor-reasigurărilor;
b) să aibă probitate morală.
(3) Documentele necesare în vederea înregistrării sunt menționate în macheta nr. 2 lit. A din .