Articolul 10
Art. 10 din REGULAMENT nr. 13 din 19 noiembrie 2018 privind locurile de tranzacționare
- Titlul II Operatorii de piață și piețele reglementate
- Capitolul I Autorizarea și retragerea autorizației operatorului de piață și a pieței reglementate
- Secţiunea 1 Capitalul și resursele financiare
(1) Capitalul social al unui operator de piață, persoană juridică română, trebuie vărsat integral și în numerar la momentul subscrierii, inclusiv în cazul majorării acestuia, aporturile în natură nefiind permise.
(2) La constituire, aporturile la capitalul social trebuie să fie vărsate într-un cont deschis la o instituție de credit. Acest cont este blocat până la înmatricularea operatorului de piață, persoană juridică română, în registrul comerțului.
(3) Acțiunile unui operator de piață, persoană juridică română, pot fi numai nominative. În actele lor constitutive, operatorii de piață nu pot stabili excepții de la principiul potrivit căruia o acțiune dă dreptul la un singur vot.