Articolul 2
Art. 2 din LEGEA nr. 297 din 3 decembrie 2018 privind publicitatea mobiliară
(1) Nu poate efectua înregistrarea formularelor de aviz de înscriere în Registru operatorul/agentul autorizat care este parte în contractul/operațiunile asimilat(e) care stă/stau la baza înscrierii sau în avizul de înscriere, după cum urmează:
a) operatorul și/sau agentul acestuia;
b) societatea la care operatorul și/sau agentul acestuia dețin(e) participații ori care este controlată, indirect, de operatorul și/sau agentul acestuia;
c) asociația sau fundația constituită de operatorul/agentul acestuia.
(2) Înțelegerile dintre operatori sau agenți privind înregistrarea exclusivă și reciprocă în Registru sunt considerate practici anticoncurențiale și sunt interzise.
(3) Nu pot dobândi calitatea de operator sau agent împuternicit instituțiile de credit, societățile din domeniul asigurărilor și formele de exercitare a profesiei de executor judecătoresc.
(4) Nerespectarea dispozițiilor alin. (1) și (2) se sancționează cu retragerea autorizării operatorului/acordului la împuternicire a agentului respectiv.