Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 41 din 9 noiembrie 2018 privind eliberarea de duplicate ale autorizației de liberă practică eliberate de Colegiul Fizioterapeuților din România
Pentru eliberarea duplicatului autorizației de liberă practică, solicitantul va întocmi un dosar care va cuprinde următoarele:
a) cerere pentru eliberare duplicat, prevăzută în anexa nr. 1 ;
b) declarație scrisă a titularului, în care sunt cuprinse elemente necesare pentru identificarea actului și împrejurările în care a fost pierdut, furat, distrus complet sau deteriorat parțial, prevăzută în anexa nr. 2 ;
c) originalul autorizației de liberă practică, în cazul în care aceasta a fost deteriorată parțial sau copia actului pentru care se solicită duplicat, dacă există;
d) act de identitate, în copie certificată cu originalul;
e) dovada publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a pierderii, furtului, distrugerii, deteriorării ALP-ului sau dovada publicării anunțului într-un cotidian de largă circulație. Pentru publicarea pierderii unui act în Monitorul Oficial al României, titularul acestuia se va adresa Regiei Autonome „Monitorul Oficial“ (http://www.monitoruloficial.ro);
f) dovada plății taxei pentru eliberare duplicat.