Articolul 33
Exercitarea drepturilor persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal în cadrul Sistemului de evidență a datelor PNR
Art. 33 din LEGE nr. 284 din 26 noiembrie 2018 privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor din transportul aerian pentru prevenirea, depistarea, investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor grave, precum și pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor la adresa securității naționale
- Capitolul V Protecția datelor cu caracter personal
(1) Drepturile persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal în cadrul Sistemului de evidență a datelor PNR se exercită potrivit Regulamentului general privind protecția datelor și a legislației de punere în aplicare a acestuia, cu aplicarea prevederilor alin. (2)-(6) , precum și ale , republicată.
(2) Cererile formulate în exercitarea drepturilor persoanelor vizate se adresează numai UNIP. O cerere este validă numai în situația în care persoana vizată face dovada identității în condițiile legii.
(3) Pentru a comunica solicitantului informații cu privire la datele cu caracter personal prelucrate în cadrul Sistemului de evidență a datelor PNR, în situația prelucrărilor prevăzute la art. 24-29 , UNIP solicită, după caz, acordul autorităților competente către care au fost transferate datele, acordul EUROPOL sau acordul entității similare din străinătate care a furnizat datele.
(4) Autoritățile competente comunică opțiunea în termen de 20 de zile de la data primirii solicitării din partea UNIP.
(5) În situația în care entitatea similară din străinătate consultată potrivit alin. (3) nu comunică un răspuns în considerarea termenelor de răspuns la cererile persoanelor vizate, UNIP răspunde solicitantului fără a indica proveniența datelor.
(6) În situația în care o entitate similară din străinătate solicită UNIP, în urma transmiterii unor date PNR, acordul pentru comunicarea unor informații solicitate de persoana vizată, UNIP comunică acordul în termen de 30 de zile de la primirea solicitării sau, după caz, în termenul indicat de entitatea solicitantă. Dacă datele au fost transferate unei autorități competente, înainte de a transmite răspunsul către entitatea similară din străinătate, UNIP consultă respectiva autoritate competentă indicând și eventualul termen precizat de entitatea solicitantă.