Începe proba gratuită

CIRCULARĂ nr. 29 din 23 noiembrie 2018 privind lansarea în circuitul numismatic a unei bancnote dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din CIRCULARĂ nr. 29 din 23 noiembrie 2018 privind lansarea în circuitul numismatic a unei bancnote dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include următoarele elemente de siguranță destinate publicului:

1. Elemente de siguranță incluse în substratul de polimer:

a) fereastră transparentă complexă, pe verticală, care conține portretele regelui Ferdinand I și reginei Maria, textul „ROMÂNIA“, o bandă de culoare variabilă și un element de siguranță vizibil contra luminii, prezent în mijlocul florii stilizate;

b) filigran (reprezentând un fragment din buzduganul regelui Ferdinand I și sigla BNR), aflat în stânga aversului, vizibil atunci când bancnota este luminată din partea opusă privitorului;

c) text „ROMÂNIA 100“ pe marginile ferestrei transparente;

d) microtext pe firul de siguranță magnetic, în negativ: „1 DECEMBRIE 1918 1 DECEMBRIE 2018“.

2. Elemente de siguranță adăugate prin imprimare:

a) imprimare în relief, detectabilă prin palpare:

– pe avers: portretele regelui Ferdinand I și reginei Maria, imaginea de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI“, medalionul cu sigla BNR, valoarea nominală în cifre și litere, iar în fereastra transparentă, elementul embosat „100“;

– pe revers: un fragment din buzduganul regelui Ferdinand I, denumirea băncii centrale, sigla BNR, valoarea nominală în cifre și litere, dreptunghiul cu sigla BNR;

b) cerneală care își schimbă culoarea, din auriu în verde, sub diferite unghiuri de înclinare, pe avers pe două rânduri, textul „LEI UNA SUTĂ“;

c) imagine latentă pe revers, la baza fragmentului buzduganului regelui Ferdinand I, valoarea nominală „100“ fiind vizibilă când bancnota se privește sub diferite unghiuri de înclinare;

d) element de suprapunere sub forma unui fragment al ordinului militar „Mihai Viteazul“, care a fost instituit de regele Ferdinand I pentru fapte de vitejie în Primul Război Mondial. Fragmente ale acestuia se află poziționate atât pe avers, cât și pe revers, iar suprapunerea se realizează când bancnota este luminată din partea opusă privitorului;

e) microperforații laser reprezentând valoarea nominală „100“, amplasate în zona centrală, pe direcție verticală.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.